little rocks that roll

chef

2010-11-02T19:46:00.002+02:00

Am chef să mă reapuc de scris. Dar chef dinăla de îţi furişează muguri de posturi în gând aproape în fiecare seară, de ajungi să scrii fraze de început cu mintea în timp ce te plimbi pe stradă.

Ia să vedem dacă se vindecă sau se acutizează cu un Publish Post.

2010-01-13T22:37:00.004+02:00

Ha, ăla de înainte a fost primul post pe 2010. Ciudat să-mi văd arhiva întinsă pe 5 ani deja. Dacă mă apuc acum să iau iar arhivele la recitit o să-mi aduc aminte exact de ce am început treaba asta.

Ce an, frate! L-am început în vârf de munte, acolo unde-mi şade bine. Am sărit pe alt continent la 2 săptămâni după şi pe încă alt continent la câteva luni. Continent-hopping, gen :))

N-am văzut şi trăit atâtea în viaţa mea.

Am mâncat gândaci în carierul de curve din Bangkok, am văzut o slujbă budistă pe bune şi m-au luat fiorii plimbându-mă singură prin souk-urile din Marrakesh (apropo, don't do that dacă sunteţi fete tinere şi singure - oricât de crescute la oraş cu plimbat noapte aţi fi :P).

M-am plimbat la 10 metri sub apă printre corali şi m-am aruncat de la 3500 de metri deasupra pământului căzând liber peste mare.

M-am îndrăgostit cum nu credeam că am cum şi mi-am înghiţit orgolii cum nu credeam că pot să-mi înghit.

Am făcut primul revelion în casă de când aveam 14 ani. Şi a fost cel mai frumos.

Am primit cel mai neaşteptat şi perfect cadou de ziua mea de la cea mai neaşteptată persoană - dar n-am cum să vă explic cât de neaşteptată persoană, modelul pe care l-ai văzut de 2 ori în viaţă şi care vine cu rezolvarea tuturor dorinţelor tale fără să ştie că aia face sau că e ziua ta.

Şi am mai primit un frate. Care indiferent de situaţia din care s-a născut sau ciudăţenia aparentă a situaţiei de a ţi se naşte un frate când din punct de vedere al societăţii e recomandat să ţi se nască un copil al tău . . . indiferent de orice, este o bucată de rai şi cea mai spectaculoasă chestie pe care am văzut-o în viaţa mea.

Pentru că taman anul cu cea mai mare nesiguranţă financiară a fost cel mai frumos din viaţa mea şi primul în care am avut clar senzaţia că sunt într-un cumul de situaţii în care aş putea să continui fericită until the end of time (sau 2010, depinde pe cine intrebi :P)

Sunt fericită!

(şi mi-am dat seama că starea asta, când e pe bune, e fără grade de comparaţie, metafore sau hiperbolă)

2010-01-13T22:24:00.002+02:00

Mi se pare cumva incorect că îmi vine chef, nu chef - nevoie, de scris aici numai în momentele în care nu mi-e bine.

Raportez şi eu starea asta de 'bine' la nişte standarde care n-au cum. M-am obişnuit cu binele euforic şi total iar orice fel de stare ne-euforică mi se pare ne-bine. Ori asta mai degrabă e motiv de count your blessings decât de meditaţii la ceas de seară.

Dar e aşa de bine de ştiut că am locul ăsta în care să-mi torn creierii când mă simt aşa :) Oricât de stare de moment, ciudăţenie de stare sau senzaţie pasageră ar fi e fantastic să ai unde să o torni când vine. Fie şi numai ca să o scoţi din tine şi să o dai altuia . . . . . .în special altuia care nu dă sfaturi, care nu-ţi întrerupe vorba, care nu-şi schimbă experesia pe măsură ce povesteşti şi care nu-ţi aduce aminte de starea asta când revii.

Şi, de fapt, mi-e foarte bine. Sunt doar puncte inevitabile de raţional într-o mare stare de euforie. De fapt :)

pedepse

2009-11-26T23:36:00.002+02:00

Eu nu înţeleg de ce poliţiştii, în filme sau seriale, insistă să deturneze asasinii de la sinucidere atunci când asasinii asta vor. E atât de mare dorinţa de a-i pedepsi conform legilor oamenilor pentru păcate făcute împotriva oamenilor? Sau e respectul pentru orice viaţă umană care-i mână în a-i convinge să lase armele jos?

A se nota că întrebarea asta apare după mult prea mult Criminal Minds şi CSI, deci practic e interogaţie despre viaţă bazată pe cum arată viaţa în filme.

Revenind, mie mi se pare un deal ok ăla cu asasinul moare-poliţia scapă de el. Cu rezerva că m-a ferit Dumnezeu de a avea vreodată vreo miză în chestii de genul ăsta. Nu-mi dau seama dacă, supravieţuind vreo victimă, nu preferi să fie ăla în puşcărie chinuindu-se, decât mort şi absolvit de consecinţe. Vai ce gânduri la ceas de seară . . . .

Anyway, tocmai am terminat un episod de CSI NY în care schizofrenicul (deci bolnavul mintal) care a omorât 3 oameni vrea să se sinucidă de regret şi durere şi este convins să nu facă asta - ci să intre în închisoare pentru nu ştiu cât timp. Particularizând pe cazul ăsta . . . De ce? De ce să nu laşi omul să moară ci să-l trimiţi la un psihiatru care să-l facă bine astfel încât să trăiască restul vieţii în închisoare ştiind că a fost/este un monstru. E mai uman? De fapt, e o dovadă de umanitate faţă de el sau e o dovadă de umanitate faţă de noi, restul (dacă nu credem că cel care greşeşte atât de tare e pedepsit ne ducem pe apa sâmbetii ca societate)?

Uitaţi-vă şi voi despre ce am ajuns să scriu şi la ce ore :)) Dar îmi tot trece prin cap întrebarea asta de ceva vreme. Iar, cu rezerva că nu ştiu cum e în viaţa reală, întrebarea apare bazat pe ce situaţii construiesc scenariştii serialelor de succes din State.

Mi-am dat seama că How I met your mother este singurul serial la care mă uit care nu implică omor (CSI), criminali în serie (Criminal minds), extraterştii care vor să ne căsăpească (Stargate SG-1), extraterştrii care vor să ne mănânce (Stargate Atlantis) sau boli mortale improbabile (House).

Posibil ca soluţia să fie într-o mai optimistă alegere a tipului de media la care mă expun :)

linie

2009-10-26T12:41:00.002+02:00

Acum fix un an eram în săptămână de tranziţie. Acum un an pe vremea asta deveneau posibile toate lucrurile ireal de frumoase care s-au întâmplat anul ăsta. Nu că le-aş fi ghicit de pe atunci. Dar la cât de haos şi încâlceală este în general când e vorba de cauze şi efecte e foarte mişto când poţi izola exact decizia care a dus la desfăşurarea evenimentelor.

Şi pot să merg şi mai departe de atât. Ştiu că şi la decizia aia de a pleca de unde eram a contribuit consistent altcineva. Şi simt de câteva luni nevoia să-i mulţumesc. Că n-aş fi avut, atunci, încredere în mine să-mi iau lumea în cap dacă n-ar fi făcut şi el parte din ecuaţie. Şi o să-i mulţumesc :)

bec

2009-10-21T17:33:00.002+02:00

Eu aş monta camere de luat vederi pe parbrizul şi luneta ambulanţelor şi aş amenda cu suspendarea carnetului toţi vitejii care nu se dau deoparte sau se aruncă în spatele ambulanţei să fenteze coloana.

De banii din amenzi o scoţi de câteva salarii medii pe economie să plăteşti oamenii care stau toată ziua să se uite pe filme.

Şi nici nu e nevoie de tehnologie CSI de captura&zoom şi alte d'alea - de ajuns să-l arzi să-l usture pe ăla care a sărit primul din coloană în fundul ambulanţei ca, încet încet, să nu mai sară niciunul.

Mă gândeam şi io aşa . .

luni

2009-10-19T12:16:00.002+02:00

Ei şi . . . cât a mai trecut de când iar am zis că scriu şi n-am mai scris? Incredibil. Dintre toate lucrurile pe care vreau să le fac şi nu ştiu cum, domne', nu apuc să le fac, blogul începe să se distanţeze în capul listei. Uffff.

Mă enervează că în ultima vreme am avut imbold-ul de a scrie aici numai când aveam de 'dat afară' mizerii sau mici enervări zilnice. Şi este atât de nu-ce-vreau-eu-să-fac-pe-blogul-ăsta! Aici e colţul meu de soare.

Ori mi s-a modificat mie modul de abordare al vieţii (nu prea cred) ori mi s-a modificat modul de împărtăşire a ceea ce mi se întâmplă.

E foarte interesant cum e cea mai fericită perioadă din viaţa mea (pe absolut toate planurile) şi totuşi nu-mi vine să povestesc decât acel 1% de chestii enervante care apar inevitabil (că de n-ar apare, s-ar chema că sunt high de 6 luni nu că sunt fericită pe bune).

Anyway, afară e cum e. Eu vreau să-mi fac un şodou - recomand din toată inima, e din zona aia de Prilej de răgaz (vai cât îmi place campania Napolact) cu arome de vacanţă la bunica.

Îmi vine să zic că vreau să plec undeva dar nu mi-e clar dacă asta îmi lipseşte acum. Poate doar siguranţa unor mecanisme. Iar e perioada de tranziţie de la una la alta, cred că e doar o problemă de a mă 'aşeza' în situaţie' (şi problemă e mult muuuult spus).

All's well that begins well :)

logistică

2009-09-25T12:54:00.004+02:00

Poftim cum am zic că mă reapuc şi a trecut mai mult de o săptămână şi nimic. Este incredibil cum mă gândesc zilnic să scriu şi totuşi nu ajung.

Nu-mi vine să cred ce rezistenţă opune inerţia.

Oh well, am rezolvat o mică problemă logistică. De când mi-am mutat tot pe alt cont google rămăsese numai blogger-ul asociat lui marieeeeee şi era complicat cu sign out/sign in. Cu cât stau pe net de 5 ani vă vine să credeţi că de abia AZI mi-a trecut prin cap să intru cu marieeeeee şi să invit noul cont de google ca autor la blog?!? Problem solved! Să vedem câtă 'vină' a purtat logistica în pauza prelungită :)

pietricele

2009-09-17T12:26:00.003+02:00

A naibii treaba asta cu re-apucatul.

Mi-a luat nişte luni (n-o să mă uit acum exact când am trecut ultima oară pe aici) să re-deschid fereasta asta. Şi nu din lipsă de tragere de inimă. Nici din lipsă de drag de scris. De fapt, nici nu mi-e foarte clar de ce. Anyway . . .

Mi-a trecut prin cap cel puţin de 2 ori pe săptămână să scriu, mi-a lipsit exerciţiul, defularea, chicotitul. Dar cu cât trecea mai mult timp de la ultimul post cu atât simţeam că revenirea trebuie să fie marcată de ceva. Pe naiba! Am tot zis că revin odată cu toamna, că revin odată cu angajarea, că revin odată cu berzele că revin odată cu cei plecaţi prin concedii . . şi uite aşa. Am avut idei de articole lăsate baltă pe principiul 'nu poţi să te re-apuci ca şi cum nu te-ai fi lăsat'. Era nevoie de un prim post de re-intorducere ca să pot scrie apoi ce voiam să scriu de fapt. Şi tot aşa . . .

Am terminat prin a mă re-apuca odată cu o bună zi în care chiar am avut chef să mă re-apuc şi mi-am asumat această mini-tiradă total lipsită de fir logic şi sens dar cu mare semnificaţie mare pentru mine - poftim noul punct de început. Mi-am satisfăcut nevoia de 'tranziţie' (nu că ce urmează ar fi diferit în vreun fel de ce era înainte) şi de acum pot să mă re-apuc liniştită de scris.

. . şi efectele lor

2009-05-08T13:16:00.003+03:00

Mi-a imprimat tanti de ieri din autobuz aşa o dispoziţie de copil. De pas ştrengăresc în drum spre şcoală primăvara când ştiu că mai am o lună până la vacanţa de vară şi toate mediile aproape încheiate :)

Apropo de senzaţii fizice care te teleportează în momente - am lăsat 'poşetele' şi genţile mari de umăr acasă azi ş-am plecat cu ghiozdanul! Cu ghiozdanul pus frumos pe ambii umeri ca atunci când mi-l făcea mama, nu aruncat pe un umăr în spirit de emancipare copilărească că ai făcut 14 ani deci eşti matur :))) Vai ce mare mi se părea că sunt când am renunţat la ghiozdan pentru mape şi genţi :)))

Pe bune, încercaţi. Senzaţia fizică a ghiozdanului pe umeri (nu rucsacul de 7-10 kg cu bagajele de vacanţă), ghiozdanul cu greutatea echivalentă a 5 manuale şi 5 caiete şi un penar este fix ca atunci când Picard apasă pe insigna din piept şi zice Engage.

Am venit până la birou pe jos cu un vibe de parcă tocmai aş fi făcut de 9.50 la teza la mate :D

momente

2009-05-07T19:15:00.002+03:00

Azi în autobuz tanti de lângă mine m-a întrebat în ce clasă sunt. În timp ce-mi ieşea răspunsul pe gură ”am terminat facultatea acum 3 ani” îmi dădeam seama cam cum îi va suna ei. După ce se uitase, evaluase şi decisese că sunt încă la liceu. Evident, reacţia a fost un fulgerător şi demult nemaiauzit ”Eşti obraznică!”. N-am mai auzit apelativul ăsta, altfel decât în filme porno :)), de vreo 14 ani.

People skilled and all am îmbunat-o (şi fără buletin, m-a crezut pe cuvânt!) ş-am aflat că azi s-au dat tezele cu subiect unic - voia să mă întrebe ce-am făcut la examen şi dacă au fost subiectele grele că are şi ea o fată care dădea azi. Draga de ea . . .

Dar când m-a întrebat m-a bufnit pe dinăuntru un râs atât de drăgălaş . . . şi nu-mi aduc aminte să fi râs vreodată în sinea mea drăgălaş.

Încă o primă dată drăguţă de trecut la activ. Mă distrează asta cu a contoriza şi senzaţiile :P

acasa

2009-05-03T13:11:00.003+03:00

N-am pus degeţel pe calculator de fix 20 de zile. Ar fi fost şi culmea, în paradis fiind.

N-am cum să povestesc Tailanda, insulele, zidul de corali, marea, liniştea de mormânt viu de la 10 metri sub apă. A fost prima oară în viaţă când un peisaj, altul decât alea de la 3500 de metri care vin oricum cu o istorie şi tone de subtext, mi-a tăiat genunchii. Greu să-mi taie natura genunchii fără zăpadă la orizont ;)

Însă revelaţia genială, paradoxal, a venit la întoarcere.

Când chiar şi venind din paradis - nu de la rău - ţi-este drag să te întorci acasă (nu dor, nu familiaritate, nu entuziasm la vacanţa care va urma, pur şi simplu drag de 'acasă') - abia atunci îţi dai seama cu câtă grijă şi noroc ţi-ai construit contextele de zi de zi, cât de spectaculos de frumoase sunt şi că ele înseamnă, de fapt, viaţa.

Aş fi putut lipsi 2 ani şi senzaţia ar fi fost acceaşi. De fapt, stai!, am lipsit odată aproape unul şi aceeaşi a fost :)

Io tot zic că devin din ce în ce mai zen :))

Păi matematic vorbind, că tot îmi place mie aşa, momentele de vârf sunt cu atât mai 'în vârf' cu cât constanta cotidiana e mai ridicată. Logic, nu? ;)

lovin' ”The Paddy”

2009-03-17T11:23:00.004+02:00

Să ne trăiască Irlanda, prima dragoste - cu nişte ani buni înainte să mă îndrăgostesc de Barcelona.

You ain't seen green until you've seen irish green. Pe bune, tot ce credem noi că e 'verde' sunt nişte pasteluri spălăcite comparate cu intensitatea verdelui de acolo.

Irlanda e legată de prima ieşire singurică din ţară, de primul fling din ăla mişto e vacanţă (când ştii că e temporar dar e la fel de acaparator ca un început de relaţie reală fără urmă de tristeţe că ştii că are dată limită), de primul moment în care am simţit ”Ceva”-ul mai mare decât mine care e acolo sus, de primul moment în care am înceout să înţeleg că lumea se schimbă om cu om, conversaţie cu conversaţie.

Irlanda e legată nu atât demult de întâmplări (le-am mai trăit pe toate după aia) sau de locuri (am văzut şi mai frumoase după aia) ci de senzaţii - simt şi acum exact fiecare pulsaţie senzaţiilor de atunci.

Prim Saint Patrick's l-am trăit acolo, pe străzi în mijlocul paradei într-o gaşcă de 60 de copiii 14-16 ani din toată Europa, toţi pentru prima oară acolo. În mijlocul cimpoaielor şi chiotelor.

Şi în fiecare Martie, it all comes back to me. Deci, să bem pentru asta! :)

toate dimineţile mele

2009-03-15T14:22:00.003+02:00

Îmi doresc sincer ca toată lumea să fi ieşit astăzi din casă măcar până la colţ să ia pâine. Pentru că e una din duminicile alea după care s-a modelat conceptul de Duminică. Din aia leneşă cu soare intermitent, din aia de ţi se face subit poftă de fructe proaspete.

Uit cât de mult îmi place să merg la piaţă. Unde nu le găseşti pe toate la un loc dar ai 20 de feluri de roşii între care să alegi şi te învârţi până găseşti roşiile alea perfecte versus a lua by default ceea ce Carrefour consideră că sunt roşiile perfecte.

Să te plimbi în urlete prin hala de brânză şi să guşti miliarde de feluri diferite cu poveste cu tot iar la final, bucata de brânză aleasă să vină dintr-un butoi cărat în spatele unei dacii papuc până la Bucureşti, nu dintr-o vitrină.

Ador primele zile din astea cu soare din an. După aia te obişnuieşti. Dar primele duminici în care găteşti cu soarele bătând în geam sunt alea în care sunt conştientă cât de mişto e că e duminică şi îmi bate soarele peste legumele pe care le tai.

Cum era aia cu lucrurile simple, adevărata frumuseţe? :)

În dimineţi ca asta mă felicit că am o casă colorată, cu flori în ea, plină de nimicuri atârnânde te miri pe unde. În dimineţi ca asta mă felicit pentru încăpăţânarea de a nu mă abate de la J&B în nopţile care le preced . . . pentru că aşa pot după 5 ore de somn furat de pe la 7 dimineaţa să mă simt de parcă m-aş fi trezit la 8 şi aş fi băgat 5 bazine înainte de micul dejun. Recomand cu căldură ;)

cosmaru capitalist

2009-03-04T13:05:00.004+02:00

În timp ce mă bucuram de soarele minunat de afară şi de inspiraţia de a nu pleca cu maşina la birou astăzi mi-am adus aminte ce monstruozitate am visat azi-noapte.

Se făcea că ajungeam la mine la ţară - Humuleştiul meu perfect reîncarnat în Veneţia de Jos, pe malul Oltului între dealuri.

Şi ajunsă înapoi acolo găseam tărâmul ăla de basm de fetiţă de 10 ani transformat într-o aglomerare de gherete de carton care vindeau te miri ce. O înghesuială pastelată, genul ăla unde este evidentă încercarea de a camufla 'ieftinul' prin artificii. Oribil!

Şi se făcea că ajungeam la locul unde fusese casa mea, aia cu grajduri, bucătărie de vară, cameră de lemne, şură, baie de vară, camera de oi unde ne jucam v-aţi ascunselea cu tot satul - şi nu reuşeam să dibuies exact locul din cauza uniformităţii halucinante a gheretelor.

M-a lovit în timp ce aşteptam la soare 104 amintirea senzaţiei de disperare din aia de-ţi pierzi respraţia că nu reuşeam nici măcar să găsesc locul unde fusese casa.

Şi m-am întâlnit cu un domn - în vis nu în staţie. Care domn era vreun administrator pe acolo şi mi-a explicat calm că trebuia făcut acel centru de outlet undeva şi că aceea a fost desemnată cea mai bună locaţie, că au trimis înştiinţări cu două zile înainte să teleporteze outletul acolo. Mi-a explicat calm că oricum erau numai oameni bătrâni în sat - toţi tinerii plecând la oraş să se facă mari domni - şi că oricum mai devreme sau mai târziu ar fi murit satul cu totul. Ei n-au făcut decât să fie mai devreme.

Băi, deci îmi aduc aminte perfect acum cum n-aveam grai, cum mă durea tot corpul şi nu reuşeam să scot un cuvânt pe gură. Cum voiam să urlu la el că aia e toată copilăria mea, că singurul lucru pe care îl ştiu CLAR de acum în legătură cu viitori mei copii este că îşi vor petrece verile acolo. Că vor juca v-aţi ascunselea printre şure şi grajduri NU printre maşini în parcarea din spatele blocului. Şi nu ieşea, frate, nimic! Nimic!

Oribil! De mult n-am mai 'trăit' o senzaţie de groază neputincioasă ca asta. Tre să mă duc să verific casa aia. Glumea bunicul că e zestrea noastră - nicio zestre - aia e a mea şi a copiilor copilor copiilor mei! :)

random

2009-03-03T19:43:00.005+02:00

Iar mi se făcu dor de scris. Iar neşiind cum de n-am mai apucat să scriu în ultimile zile.

Îmi vine să-mi umplu casa de lalele zilele astea. Le-am văzut, prima oară pe anul ăsta, sâmbătă seară la florăriile de la Unirii şi m-a lovit că nu mi-am mai luat de anul trecut un buchet frumos de flori să-mi zâmbească de pe birou.

Iar lalelele . . . lalelele anunţă cireşele şi căpşunile :) Lalelele îmi vor aduce întotdeauna aminte de când drumul spre birou era prin parc şi prin Smârdan, Covaci şi Franceză, printre băbuţe zâmbitoare care vindeau pe piatră cubică braţul de flori crescute de ele în grădină cu 10 ron. De câtă viaţă mişto era pe străduţele alea adăpostite de blocurile înalte de la şosea. În mijlocul Bucureştiului fără maşinile pe troutuar din mijlocul Bucureştiului.

Exact acceaşi senzaţie de la tata de pe terasă. Unde e linişte ca pe malul lacului dar vezi în zare, la 100 de metri, spatele reclamelor Pepsi şi Asirom de pe blocurile de la Unirii. Şi ştii că eşti aproape de tot şi de toate fără a te apăsa tot şi toate pe creier. Îmi place senzaţia asta de adăpost perfect ermetic în centrul ”furtunii”.

Mi-e dor de străduţe cu case versus parcări printre blocuri.

Abia aştept să se mute Madlen ;) să pună răsaduri în curticica ei şi să bem cafele sub globul de sticlă pe care ştiu că-l va crea, cu şoseaua centrală la doar 30m în spatele nostru.

melcu' de dupa tejghea

2009-02-19T17:04:00.002+02:00

Fact 1: Farmaciile şi-au dezvoltat enorm în ultimii ani componenta de supermarketuri pt sănătate (adică substanţele pe care le amestecă ei acolo în spate acoperă din ce în ce mai puţin din cifra de vânzări)

Fact 2: Acolo unde e vorba de produse pe raft, gata ambalate şi cu preţul pe ele mintea noastră de consumatori ce suntem s-a obişnuit (sau a fost obişnuită, nici nu mai contează) cu hypermarketurile şi supermarketurile unde totul funcţionează.

Întrebare: Aţi observat că durează 15 minute să cumperi o periuţă de dinţi şi nişte Strepsils de la farmacie?!

Eu nu înţeleg care e sistemul - că văd calculatoare, văd coduri de bare, văd cititoare de coduri de bare. Nu înţeleg cum poate să dureze un sfert de oră să-mi cumpăr 3-4 produse care nu necesită reţetă, producţie, ambalare, nimic într-un loc unde totul este automatizat.

Îmi scapă mie ceva? Pe bune . . . mă gândesc că îmi lipseşte mie o piesă extrem de importantă a puzzle-ului. Pentru că în caz contrar o să fac implozie din lipsă de explicaţii pentru fenomenul ăsta. Sunt cu ochii pe el de vreo 5 luni - special nu merg la aceeaşi farmacie de 2 ore. Şi aşa sunt toate. E incredibil!

Pe bune, are cineva 'inside information'?

m-a facut tata oltean

2009-02-19T10:26:00.002+02:00

Oltenii erau ăia în picioarele goale şi cu căciula în cap? Ştiu că era o vorbă din asta . . sau erau cu bocanci în picioare şi cu capul gol? Nu mai ţin minte nici dacă de olteni era, dacă nu, scuzele de rigoare . .

Disclaimerul introductiv rezolvat . . . vin eu şi mă întreb ce sinapsă buclucaşă am făcut azi dimineaţă când, văzând urgia de afară, m-am baricadat perfect din cap până în picioare, inclusiv căciulă (iar eu nu folosesc căciulă decât pe pârtie) DAR când să ies pe uşă mi-au picat ochii pe converşi.

Adică pânză! Şi nu orice converşi - măcar de-aş fi luat perechea aia mai groasă luată din bazar de la turci (făcătură da' îţi faci treaba cu ea). Nuuuu, mi-am luat converşii cu valoare sentimentală, ăia de festival, ăia târâţi prin praf să ajung în faţă la concerte în câmpia de la Nickelsdorf. Ăia pentru care, pe modelul tricourilor de care te ataşezi, te închini la mai-marii modei mondiale că mai nou e cool să umbli cu lucruri rupte pe tine. Converşii ăia deşiraţi de la purtat, îngălbeniţi de vreme etc.

Pe ĂIA mi i-am luat în picioare azi, când ninge torenţial (pe bune, mi-am dat seama în maşină că aveam ştergătoarele setate la aceeaşi frecvenţă ca atunci când plouă de rupe).

Mă duc să mă bag în seamă cu un calorifer.

PS. că tot vorbeam mai jos de alegeri şi ce eficientă am devenit de când aleg cu sentimentul între sinonimii . . . Mărie!!! înapoi la basics - cum să alegi converşii când afară ninge ca la balamuc?!

alegerile

2009-02-17T14:57:00.001+02:00

Băi, sunt lucrul dracului alegerile astea. De la candidații la un 'happily ever after', la unde te oprești cu proiectul, la ce palme dai înapoi și ce palme nu merită, la ce relații renunți și la care nu.

Eu îndeobște mă concentrez pe a mă bucura de ce am ales în loc de a mă gândi la ce am renunțat (dacă mă afund în aia cu 'fiecare alegere este renunțare' nu mai ies de acolo ;)).

Dar în ultima vreme, ultimii ani, opțiunile vin toate în nuanțe din ce în ce mai apropiate de gri.

Mi-e din ce în ce mai dor de alb/negru, bun/rău, deștept/prost, corect/greșit. Mai țineți minte ce frumos era când problema la matematică fie dădea rezultatul corect fie nu? Când ne miram cum de oamenii din jur cochetează cu griurile când există alb și negru și totul este atât de simplu din perspectivă bicromată?

Am senzația că în ultima vreme am de ales numai între sinonime și paronime.

Şi nu sunt mai puţin sigură de decizii odată ce le-am luat . . . nu despre asta e vorba. 50% din sănătatea mea mentală se datorează faptului că oricât de mult mi-ar lua să mă hotărăsc odată ce m-am hotărât sunt perfect împăcata cu hotărârea. Cred că de aia şi despic firul în 14 de fiecare dată - că vreau să 'rezolv' toţi potenţialii Dar poate totuşi dacă post-factum.

Revenind, discuţia asta n-are nici un scop exact. E doar o observaţie asupra mea. Că mi-e mult mai uşor de când sunt atentă la minele ne-raţional şi mă ajut cu el când e de ales între lucruri sau acţiuni aproape sinonime. Să vedeţi ce eficientă am devenit! ;)

zâmbind la cameră

2009-02-17T14:08:00.003+02:00

N-aş putea să spun de ce neapărat acum dar după doi ani jumate de pietricele am pus şi eu un profil tip buletin aici.

Că tot e faţa cu mine pe twitter, pe facebook, pe peste tot . . . numa aici nu. Şi dintr-o dată nu mi s-a mai părut fair. Că până la urmă cine citeşte aici mă 'ştie' mult mai bine decât cine citeşte în toate celelalte locuri înşirate mai sus.

Mi-a revenit cheful de blogging şi sharing :)

urnitul și productivitatea

2009-02-16T13:14:00.005+02:00

Aia cu creierul care este un mușchi ca toți ceilalți - dacă nu-l lucrezi te lasă când ți-e lumea mai dragă și mai grea - e adevărată și pentru diferitele secțiuni ale creierului responsabile cu anumite tipuri de acțiuni.

Creierul meu nu e nelucrat niciodată - mulțumesc mediulului în care sunt plin de oameni care tot timpul pun la cale ceva sau construiesc ceva.

Însă weekendul ăsta mi-a luat trei zile să scriu 8 articole de o pagină pe care acum 6 luni le-aș fi compus într-o zi și fără să simt că se termină planeta cu fiecare frază. Am avut feeelingul ăla de sesiune - când începe și te apuci de învățat în primele zile nu reziști mai mult de 2 ore legate cu cărțile în mână și până la finalul sesiunii bagi lejer 14 ore pe zi.

Și mi-am zis așa un weekend întreg - Hai, Mărie, că e greu până te urnești! Băi dar a fost parcă mai greu ca niciodată. Nu știu cum s-a întâmplat de n-am mai scris aproape nimic de câteva luni - mi-o fi fost foarte bine și n-oi mai fi avut nevoie de catharsis?

Nu cred . . . adică scrisul ăla de eliberare oricum nu e scris pe computer, ăla e cu stilou și foaie albă de hârtie pentru că la mine instrumentul e 50% din valoarea de eliberare a actului.

Weird, nu mi-a plăcut. Mă abțin de vreo 4 paragrafe de la promisiunea că o să scriu cel puțin o pagină pe zi aici. Așa, ca să fiu sigură că nu uit iar cuvintele de legătură și tranzițiile.

Dar, înapoi la scris. Evident că nu am reușit nici până acum să termin. De a mă uita cu drag la textele alea nici nu se pune problema încă. O să dau cu polish la noapte până scot io diamantu' :D, că de știut știu sigur că e acolo ;)

newfound chill

2009-02-12T16:17:00.003+02:00

Știți momentele alea în care simți că se taie filmul și întră desenul animat cu un anumăluț căruia îi iese fum pe urechi și stă să facă implozie? :)) Momentele alea de 2000 x ”Aaaaa!”

Pe mine mă calmează tot timpul lucrurile mecanice - dă-mi mobilă de asamblat, 1000 de sandvișuri de făcut, 100 de cartori de curățat de coașă . . etc. Numa că tipul ăsta de activitate nu e tot timpul la îndemână.

Ei bine, am găsit remediul perfect, total surprinzător, soluția perfectă prin simplitatea ei.

Cărțile de coloraaaaaaat! :D Nu pot să explic cât de instantaneu se calmează toate apele când te chinui să nu ieși cu creionul roșu din chenarul părului piticului ;)

Și am Albă ca Zăpada, Cenușăreasa și Micuța Sirenă :D Și aștept să aducă la librărie Hansel și Gretl și Frumoasa din Pădurea Adormită :D Și nu pot să mă opresc din :D :D :D

Recomand cu căldură pentru momentele alea când îți explodează capul :)

miscarea anti

2009-02-10T13:10:00.004+02:00

Azi dimineață am deschis rederul și am găsit peste 10 anunțuri de petreceri de Valentine's Day cu teme anti-Valentine's Day.

Pe cât de dese erau acum câțiva ani textele cu ia-ți iubita de mână și veniți să vă sărbătoriți dragostea în localul X pe atât de dese sunt acum textele cu dacă te-ai săturat de cutii cu ciocolată în formă de inimă și flori luate numai pentru că trebuie vino în localul X.

A ajuns maniferstarea anti la fel de mainstream cu accente de clișeu ca manifestarea originală. Nu că aș avea ceva cu oricare dintre ele - deși dacă ar trebui să aleg mai degrabă am ceva cu ăia anti. Măcar cei care o sărbătoresc nu fac un titlu de glorie din asta - se duc frumos la locație, se sărută, se căsătoresc pentru o zi și nu încearcă să convertească sau să-i amnedeze pe cei care nu sunt interesați.

Partea anti în schimb (sau mai bine zis o fracțiune a ei, cum îi șade bine oricărei mișcări 'revoluționare') arată cu degetul, face mișto dar termină tot prin a sărbători sărbătoarea - când tema petrecerii este anti-Valentine's Day tot se cheamă că ai marcat momentul.

Mă enervează că atunci când n-am timp pe blog dau pe twitter - acum că am ajuns la blog am senzația idioată că mă repet.

Mă rog, e sindromul snobismului anti-snobism. Exact așa cum acum 6-7 ani oamenii mergeau în Vamă cu nasul pe sus pentru că a fi în Vamă confirma că ei nu sunt ca cei cu nasul pe sus de pe restul litoralului.

Când eu mă gândesc că pe majoritatea turiștilor din Neptun, Costinești, Mamaia în cot îi durea că există o Vamă undeva - ei mergeau la marea aia să se simtă bine pentru că acolo mergeau din tată în fiu fără vreo altă mândrie decât că nu au rămas la betoane în oraș. Am zis majoritatea - pentru că abordarea de cocalar cu impresii cu în vamă sunt numai vagabonzi și rokeri beți care fac orgii pe plajă nu cred că era majoritară pentru că pe oameni pur și simplu nu-i interesa. Numai snobii de vamă sufereau de mândrie că ei nu sunt la Costinești.

Revenind la sfinții noștri, a fi anti ceva înseamnă a da apă la moară acelui ceva. Dacă tot ne-am săturat de dragoste că trebuie de ce nu ne comportăm ca și cum nici n-ar fi și mergem weekendul ăsta la Underfest și Darkfest? :))) Pe bune . . .

Numa lăsați oamenii în pace să sărbătoarească ce vor ei și cum vor ei! Băgați energie în a critica sistemul de învățământ, sistemul administrativ etc.

Mă enervează faptul că am ajuns să numim oi oamenii care fac ceva și animale superioare pe ăia care critică ce fac alții.

felicitările ar trebui să vină la timpul lor

2009-02-09T18:38:00.004+02:00

O știți p-aia cu ”veștile proaste circulă repede” în timp ce veștile bune nu circulă deloc pentru că avem un mod extrem de bolnav de a defini ceea ce este și ceea ce nu este interesant?

Exact pe același model m-am enervat eu astăzi ca proasta pe lipsa de profesionalism a unora și mi-am adus aminte că altora nu le-am dat mailul de Felicitări! pentru profesionalism pe care voiam să-l trimit de mult.

Uite așa, mama ei de generație de pasivi fiecare cu treaba lui.

Suntem prea frustați cu sistemul să facem reclamații sau să amendăm prostia și neatenția nepăsătoate (că oricum nu vom schimba nimic sau nu vor înțelege oricât te-ai chinui să le explici).

DAR, în același timp și dureros de paradoxal, părem a avea atâta încredere în același sistem că va recunoaște și cerne valorile, bunele intenții, lucrurile coerente și închegate încât nu ne obosim să le încurajăm și lăudăm noi.

Revenind la mine, după ce nervii pe proiectul unora m-au dus cu gândul pe proiectul bun al altora instantaneu m-am supărat pe mine că a fost nevoie de impulsul neplăcut din exterior ca să trimit într-un final mailul ăla de bravo, frate! pe care voiam să-l trimit de mult.

Deci . . . Felicitări, Mărio, pentru HotCity!

panseu

2009-02-06T15:29:00.003+02:00

Tot entuziasmul și efervescența pe care mi le doream și pe care mi le visam alături acum juma de an stau acum cu mine la masă iar eu am o stare de ”pas înapoi” din care nu-mi dau seama de ce nu pot să ies. Când totul arată cum vreau, când cred în fiecare proiect în care sunt implicată etc.

Poate subconștientul meu a înțeles și știut dintotdeauna ce zice Bobby aici despre focus și ia de unul singur decizii mult mai deștepte pentru mine.

Sunt fix în momentul ăla în care totul, and I mean TOTUL, este exact așa cum vreau să fie și chiar peste alteptări iar eu am o ciudată senzație de paralizie în fața lui (a ”totului”).

Ufff . . .și mi-am jurat că nu mai despic firul și stările în 14 :)))

Am fost al Revival of the Fittest miercuri în Fabrica. Mișto senzație să vezi toți oamenii ăia la un loc adunați. După ce am făcut împreună performață în ”entertainment” (ca să nu zic cartografierea solului care susține masa) nu văd de ce nu am face performanță împreună și cu alte skilluri pe care ni le-am dezolvat peste ani :))

Jur! O sală plină de oameni pe care îi știu din Vamă, de prin munți, de prin cluburi. Ne-am cunoscut studenți/elevi și peste 5-6-7 ani ne adunăm să discutăm la un cico despre ce ne facem, frate, în perioada asta că la vară vrem festivaluri prin Europa (nu că nu ne mai permitem casa din Pipera). Foarte mișto feelingul. A povestit Sandra aici mult mai coerent despre adunare.

Poate chiar reușesc să scutur paralizia cu ocazia asta . . .

out of this world

2009-02-02T13:22:00.003+02:00

Știu că poza se pune când anunți că pleci, înainte să pleci. N-am apucat. Pun acum, să zic că am fost plecată. Și pentru că n-am idee de unde aș putea începe să povestesc . . . așa că încep din holul hotelului.

copii, să nu mințiți!

2009-01-23T12:23:00.003+02:00

. . sau cum nu știi niciodată de unde sare un nou hobby.

Săptămâna trecută m-a luat gura pe dinainte într-un schimb de replici pe messenger. Mi-a venit o replică extrem de fermecătoare și amuzantă în contextul dat și de dragul flow-ului minunat pe care îl avea conversația am scos-o fără să mă gândesc că premisa ei nu este 100% adevărată.

Mă rog, era o minciună de-a dreptul dacă e să fiu sinceră.

Deci am mințit cum că aș știi să fac paella ș-am dat de o reacție puternic pozitivă din partea cealaltă la acest zis skill al meu. Era un băiat, evident, că altfel nu-mi păsa atât de flow-ul discuției încât să mă ia gura pe dinainte și nu-mi păsa atât de fapta în sine încât să mă mobilizez cum veți vedea.

Revenind, și ce să te faci acu'?

Uite de aia nu mint io. Că ori uit ce am mințit și mă dau de gol ca proasta ori mă trezesc în situații din astea în care trebuie să mă apuc să creez contextul despre care am mințit că ar fi realitate.

Bine, nu e ca și cum nu aș fi vrut oricum să învăț să fac paella de când am primit paellero-ul de la un prieten. Dar zic asta de 4 ani și, ca să nu cad iar în păcat cu minciuna, recunosc aici în public că probabil aș mai fi așteptat între încă 4 ani și forever să învăț dacă n-ar fi apărut 'incidentul'.

Revenind iar, și ce să te faci acu?

Păi cum ce? Cum facem întotdeauna! Research despre rețete, feluri de preparare, necesar - alegere - antamat ingrediente conform alegerii - găsit parteneri - programat eveniment - PPM . . . Astfel încât m-am înfințat duminică la 4 la Sandra acasă (care a fost drăguță să-mi pună bucătăria și prietenul priceput la dispoziție pentru acest experiment) cu toate cele necesare și am implementat fără cusur planul.

Și undeva la mijlocul acțiunii ne-am dat seama că ne place și că ne lipsea tipul ăsta de întâlniri din relație (pe lângă cele de bere, de jocuri, de concerte, de bârfă, de sleepover, de hai-să-te-duc-până-acasă, de vise de proiecte etc). Deci poftiți cum se descoperă hobby-urile și cum ele nasc tradiții :)

Ne așteaptă acum cu interes cărțile de Moroccan, Spanish și Portuguese creative cooking . . . iar eu tocmai ce plec la marocani de unde mă voi întoarce negreșit încărcată nu cu bluzițe ci cu condimente de data asta ;)

La cât mai multe astfel de descoperiri!

bună dimineața!

2009-01-23T09:56:00.006+02:00

Azi cred că mă duc pe jos la birou. De fapt, m-am hotărât, o să mă duc pe jos la birou. Azi pare o zi perfectă de plimbat cu muzică în urechi și soare în creștetul capului.

Anul ăsta se anunță a fi suprareal. Ceea ce dovedește că atunci când decizia e luată cu sufletul și e cea bună pentru tine întregul univers conspiră să-ți fie bine. Socoteala din casă nu se pupă cu cea din târg dar, cu toată mintea mea setată pe a potrivi întotdeauna socotelile de acasă, a reușit ”târgul” să-mi dovedească că se pricepe mult mai bine decât mine la socoteli.

LE: Mda, între timp a intrat soarele în nori și am plecat cu Arabela. Însă am parcat de partea cealaltă a Cișmigiului și am traversat parcul spre birou forțându-mă să nu o iau la marș ci la pas. Și așa ne mutăm de aici înainte să fi prins parcul înflorit . . . măcar odată să fi trecut și eu prin el.

casa mea e-un cântec cu acorduri ample

2009-01-18T00:58:00.003+02:00

Casa mea chiar e un cântec cu acorduri ample, melancolic și fierbinte și curat, palat de păduri înconjurat și tot ce mai zicea Angela :)

Nimic nu bate dragul cu care vin acasă! Și e cumva liniștitoare imposibilitatea de a sta mai mult de 24 de ore oriunde altundeva în orașul ăsta - nici chiar în casele copilăriei mele sau în fortărețele prietenilor, nici nu vorbim de cămine necunoscute unde se prelungește petrecerea tot weekendul.

Eu care am locuit câteodată chiar 3-4 luni consecutive la cort sau pe canapele sau în spatele barului la mare . . . nu mi-a fost niciodată dor de casă cum mă ia acum când sunt doar în alt cartier al Bucureștiului.

Și n-are legătură cu vârsta și cu instalarea tabieturilor, are legătură cu a avea locul ăla 100% al tău.

Căsuța mea cu canapeaua verde perfect mulată pe lungimea mea astfel încât să-mi aduc masa de laptop la buza ei și să-mi încapă perfect picioarele de la un capăt la celălalt. Masa de laptop la rândul ei dimensionată perfect pentru a-mi veni exact la înălțimea coatelor.

Cearceafurile galben-portocalii-mov care asigură piesa centrală de culoare în jurul căreia se construiește armonia cromatică.

Lampa de hârtie de la Ikea cu pălăria țuguiată EisBar în vârf, singura mizerie de suvenir din ăsta turistic pe care o posed pentru că mă simțeam mult prea bine la un afterski în Kirchberg anul trecut. O păstrez la loc de cinste să-mi aduc aminte să nu mai cedez tertipurilor special create pentru turiști dar în secret mă bucur maxim că mi-am luat-o ;)

Lampa de hârtie de la Ikea care dă lumină galbenă caldă și împreună cu toate device-urile de lumânări asigură destulă lumină în casă pentru a nu mai avea nevoie de aplica neprietenoasă.

Oglinda încă nemontată după mai mult de un an - aceeași oglindă care tot apare în povești pe aici - care are lanțul de ciorăpei gri cumpărat ca beteală de Silvia acum 2 Crăciunuri agățat și acum de ea. Oglinda aia care e centrul lamentărilor că 'aș vrea și eu un bătător-de-cuie și un curățător-de-zăpadă de pe mașină ' din când în când :))) dar care e perfectă așa cum e pentru că rezemarea de perete creează un unghi extrem de avantajos ;)

Plantele de la mama pe care reușesc să le țin în viață de un an și încă mă mir în fiecare zi de asta. Probabil simt și ele bunele mele intenții și îmi tot oferă șanse, poate poate mă dezmeticesc și încep să le acord mai multă atenție. Ori asta ori le-a promis mama un after-life ca orhidee dacă mă suportă.

Beanbags-ii solitari pentru că perechea fiecăria este la sor'mea ca să avem amândouă și o pata de galben și o pată de roșu în casă.

Iubesc geamul care are și opțiunea de a se deschide/crăpa pe lungime pentru o mai mică suprafață de contact cu aerul rece, permițându-mi astfel să-l țin întotdeauna deschis așa pentru aerisire - spre disperarea fetelor când rămân peste noapte. Dar jur că mie îmi oferă cantitatea perfect calculată de aer rece pentru senzația aia genială de ușor chill când scoți nasul de sub pătură și aerisirea fumului de peste zi.

Măsuța neagră cu post-it-uri verzi asortată impecabil și total providențial cu canapeaua - asociere care determină o delimitare cromatică clară a spațiului de somn (roșu-portocaliu) de spațiul de peste zi (verde cu negru).

Toasterul colorat de la Crăciunul ăsta care a furat spotlightul în bucătăria și așa presărată cu plastice colorate (galben, mov, verde, vișiniu) pentru farfurii. Cu frigiderul care are capacitatea ideală pentru nevoile mele și înălțimea perfectă pentru a servi el însuși drept suport pentru tava cu ingredientele fiecărei dimineți.

Toată culoarea, potrivirea matematică și conștiința faptului că fiecare detaliu e acolo pentru că eu l-am vrut și l-am pus acolo creează o stare pe care, practic, nu am cum să o redau oricât mi-aș săpa în vocabular sau în figuri de stil.

Și în condițiile astea, păi cum să nu te bufnească râsul când vezi 'tailored to your personal needs' în toate ofertele la te miri ce?! :))

oamenii, pah!

2009-01-16T17:53:00.002+02:00

Mă gândeam că sentimentul de dezmăgire-furioasă este de preferat celui de dezamăgire-tristă. Aia tristă e adâncă, nene! Aia tristă se instalează și mai pleacă . . . e diferența dintre răceala aia care nu se mai termină și lovitura cu genunchiul de pat care te doare răăăăău dar înjuri vreo 5 minute și după aia gata.

Că tot mă gândesc de câteva luni cât noroc am avut pe lumea asta la oameni. Nu numai la ăia aproape de mine, la oameni în general. Am avut șansa să descopăr persoane minunate acolo unde gura lumii (și câteodată chiar faptele respectivilor) anunțau mizerii. De aia, eu cred sincer că atunci când te duci cu încredere, sufletul deschis și inima curată (vorba lui Teo) oamenii simt și nu dau cu bâta în baltă (sau, metaforic vorbind, în tine). Că altfel nu-mi explic multe din experiențele pozitive.

Mă rog, sunt dezamagită. Nici nu mai conteaza detaliile. Cu toată bafta de până acum nu știu cum dar credeam cumva că așa e toată lumea - sau că sunt eu suficient de sinceră, deschisă și fără agendă ascunsă încât să toatea astea să mă auto-protejeze karmic. Vorba Sandrei, poate trebuia să învăț ceva . . .

Bine că vine weekendul și mă ghemuiesc sub globul de sticlă de la mama, mâine avem un new entry la masaj . . . iar ritmul în care mărim gașca de ski și gașca de masaj conturează un viitor foarte frumos. Să ne găsim și să ne ținem aproape, zic! ;)

căile bătute

2009-01-16T00:11:00.004+02:00

Am reușit în seara asta să rup rutina auto-impusă prin vechea și eficienta metodă a întrebărilor din aproape în aproape.

M-am apucat astfel să caut izvorul stării de ”mai bine mă duc acasă devreme că scap de trafic chiar dacă după aia nu mai ies că mi-e incomod și oricum mi-e lene să fac efortul de a conversa cu oameni noi iar de prietenii mei pot să mă bucur și când îi am numai pentru mine”.

Și ce să vezi? Cu toate că îmi place să cred despre mine că sunt fluturaș social n-am mai ieșit din zona mea de confort atent delimitată între câteva apartamente, un club, două cafenele și vreo 7 oameni de mai mult timp decât mi-ar plăcea să recunosc fără să pierd bucata sus-numită din imaginea de sine.

Fără a fi pustnic în perioada asta grație ocazionalelor alunecări în afara zisei zone care mi-au făcut bine, totuși de fiecare dată când a trebuit să aleg am ales să mă ghemuiesc în spațiile cunoscute. Cred că tocmai pentru că se mai întâmpla din când în când fără intenția mea nu mi-am dat seama de modelul neschimbat al alegerii.

Oricum, pornisem de la a mă lua prietenește în brațe pentru seara asta și am ajuns la a mă trage de urechi. Tipic ;)

Deci e de bine, acolo voiam să ajung. Din ce în ce mai bine. Și e un bine conștient de data asta ceea ce-l face sensibil mai savuros.

2009-01-15T12:12:00.002+02:00

Azi venind la birou pe Poiana Narciselor, mi-am parcat mașina pe Șipotul Fântânilor.

Și era soare afară și am zâmbit vreo jumătate de oră pe tema asta . . .

din categoria 'n-are cum!'

2009-01-14T13:24:00.005+02:00

Știți cum dai din când în când peste un articol, un anunț, o carte, o melodie, un obiect și ești sigur că au făcute pentru tine special, create cu tine în minte . . . pentru că altfel nu se explică cât de bine ți se potrivesc?

Poftiți, vă rog, ce au inventat niște oameni și au avut grijă să lase în drumul prietenilor mei în preajma Crăciunului:

Nu-i așa că e făcut cu mine în minte?

Așa ziceam și eu . . . ;)

dor

2009-01-12T18:54:00.003+02:00

Pun în titlu marele cuvânt 100% românesc care nu se regăsește în nicio altă limbă de pe planetă tocmai pentru că vorbesc despre alt grai.

Am văzut și eu Vicky Christina Barcelona acum câteva zile. Las deoparte home-sickness-ul grav la vederea tuturor locurilor ălora pe care le iubesc cum iubesc strada Covaci, Muzeul Satului și diminețile cu soare în mașină în drum spre Memento.

M-a luat un dor din ăla fizic de a vorbi și asculta spaniolă în jur. Spaniola aia a mea din Spania, aia cu z-urile pronunțate suflând cu limba printre dinți, aia cu s-urile cele mai sexy din lume, aia care e toată o melodie, aia care sună toate a secrete șoptite cu buzele la un milimetru de ureche.

În două săptămâni am o escală de 5 ore la Madrid. Sistemul meu imunitar mă împiedică în mod inconștient de obicei să-mi doresc lucruri pe care nu pot să le am. Probabil de aici și senzația asta reală și aproape fizică de lipsă. Că știu că o pot potoli în curând :)

una cu casa

2009-01-11T17:33:00.005+02:00

Am fost într-o moleșeală atât de uniform și total instalată săptămâna trecută . . . noroc că m-am trezit că în 2 săptămâni plec iar și mi-am auto-aplicat tratament cu șocuri să mă apuc de treabă.

V-am zis eu că de asta îmi e frică . . . că odată dispărută orice urmă de coercitiv (fie el și numai moral de cele mai multe ori) de a merge la birou în fiecare dimineață o să mă cuprindă dolcele far niente ca plăpumioara după o zi de ski.

Revenind, moleșeala în aspectele casnice a dus la un 'început-avansat' de paragină. Care a dus la un accident din ăla casnic de care povestesc reclamele la Lion.

Mai precis . . . și o să vă povestesc în slow motion acum . . . intră Mărie în casă, se descalță, dă să pună calculatorul pe măsuța lui când apare obstacolul sub forma unui suport de lumânare primit de la mama care îmi este extrem de drag și care (nu se știe de ce :P) era pe jos.

Fandează Mărie în ultimul moment ca să evite și se trezește pe o traiectorie clară de interceptare a oglinzii (încă nemontată - aviz tuturor prietenilor mei mari Repară-Tot care n-au fost în stare într-un an să vină să dea două găuri în perete).

Băgăm o răsucire din genunchi în ultimul moment și evit cei 7 ani de ghinion pe care aș fi găsit o variantă să îi revărs în mod egal și asupra mai sus numiților prieteni.

Și poc! capul în clanță. Și exact în locul ăla în care s-a obișnuit mâna să se ducă involuntar atunci când creierul se concentrează pe ceva. Iar azi am avut de strunit creierul. Să vedeți distracție. Au! Au! Au!

aaaand . . . back!

2009-01-09T13:06:00.005+02:00

Na că s-a terminat oficial și vacanța. Știu că s-a terminat pe 5 dar eu abia azi am ajuns la birou :P

Cuvinte despre vacanță nu am. Reușim anual să ne depășim așteptările . . . și zic de ale noastre pentru că bieții localnici de pe unde ajungem oricum nu au cum să aibă habar ce-i așteaptă.

Am decis că nu am de ce să-mi schimb modul de viață . . . dacă cu tot fumatu și sedentarismul reușesc 6 ore de dansat după 6 ore de pârtie nu am practic nicio problemă :)))

Nu-mi place nici picată cu ceară să conduc pe autostradă.

Reușesc în continuare să numesc în mod spontan timpul liber vacanță, nu concediu . . . iar in my book diferența este un hău și face toți banii ;)

N-am tot ce vreau dar am exact atât cât îmi lipsește . . . o altă diferență cât un hău care face și mai mulți bani!

Arabela a trecut de 30 de mii de mii de metri cu ocazia tripului. O să adun toate pozele cu ea și în ea să fac un album special de road-trippin'. Că au fost multe, vor fi și mai multe și ea e parte integrantă din fiecare. E simbol al libertății, jur. Sau instrumentul al ei. Mergând pe drumul spre Sibiu îmi aduceam aminte de câte ori l-am făcut mică fiind visând la vremea când îl voi face nu cu tata ci cu mașina mea și prietenii mei. Ș-am poftit visul pe tavă . . . ăla și multe altele:)

Mă gândeam să-mi propun public chestii pentru anul ăsta. Dar nah! Pentru că sunt toate personale și legate de deschidere în primul și primul rând. Îmi propun să fac orice, de fapt. Îmi propun să nu am nicio imagine în legătură cu unde voi fi la anul pe vremea asta. Să vedem . . .

auf wiedersehen!

2008-12-24T15:12:00.005+02:00

Acestea fiind spuse . . . vă urez un Crăciun din ăla de poveste, indiferent de cum arată povestea fiecăruia. Basmul meu era cu munți, prieteni, muzică, zăpadă, road-trip și sângerete și am bafta de a fi în plină desfășurare.

Să ne auzim cu bine :)

2008-12-22T21:43:00.003+02:00

Vă zic io că femeile au programată genetic gena aşteptatului. De la medievalele care aşteptau porumbei călători, la femeile lui Jane Austen care scrutau orizontul aşteptând să răsară mesagerul călare de după deal, la modernele care aşteptau poştaşul, la post-modernele care stăteau lângă telefon, la mine care stau şi dau refresh la Gmail. Uff! :P

FRIENDS - The movie

2008-12-19T21:05:00.000+02:00

Atât.

pros & cons

2008-12-18T16:32:00.003+02:00

Îmi place și nu-mi place despre mine că mă arunc cu capul înainte de fiecare dată când găsesc ceva mai interesant decât media.

Îmi plac fluturașii la nou, normal. Îmi place a 5a felie de doboș mâncată consecutiv acele 3 dăți pe an când se îndură sor'mea să facă, a 10a oră consecutivă de vizionat West Wing mirată în continuare de supra-mintea care a scris dialogurile alea, a 7a oră consecutivă de vorbit pe messenger cu un om pe care atunci îl descopăr. Nu am învățat să recunosc pe bune senzația de sațietate în nicio privință.

Nu-mi place că sunt iritată când nu pot să consum cu lăcomia cu care m-am obișnuit. Și e iritare din aia de copil care nu are voie să se joace cu jucăria nouă. E iritare din aia care nu lasă loc decât de grăunțe strecurate de rațional. Iar asta, evident, nu-mi place.

fie ca!

2008-12-17T13:48:00.003+02:00

Iar e perioada aia anului. Și nu mă refer la florile dalbe ci la tăierea porcului . . . care a ajuns o operațiune atât de eficientizată încât nu se mai face decât strictul necesar din ce se făcea pe vremuri. Aici intervine și problema mea, reluată anual în jurul marilor sărbători și în timpul anului în jurul oricărei ocazii mi se oferă pentru a-l relua.

Revenind. Vreau să știu unde pot mânca sângerete în afară de un restaurantul drăguț unde m-a dus Silvia în Dusseldorf, Novegia unde am auzit că se vinde la supermarche sau la Petroșani unde se lăuda iepurașul că a văzut acu' un an.

Deci?

PS: Dacă o țin în acest status quo fără porcării încă vreo câțiva ani presimt că o să fie prea mult și o să iau situația (recte porcul și cuțitul) în mâini. De parcă aș putea să omor ceva pe planeta asta. Până și amenințările-mi sunt goale :( Deci vă roooog :)

hai cu spiritu!

2008-12-15T18:47:00.004+02:00

Încă nu m-a luat niciun spirit.

Am simțit ceva în momentul ăla din centrul Dusseldorf-ului. Era în primele zile de împodobeală, înainte să fie scos tot arsenalul ăla sufocant de danteluri de luminițe. Mă plimbam pe străduțele alea tipice de centru vechi cu ciupercuțe cu vin fiert și miros de fructe trase în aluat și vafe. Și a început la un moment dat să ningă cu fulgi din ăia cât pumnul. Și atunci da, m-a luat spiritul.

Acasă, am așteptat să se aprindă luminițele de prin centru care păreau finuțe. S-au aprins și erau albastre :( Nu înțeleg de unde albastrul și Crăciunul? A fost Pepsi Blue de sărbători acum câțiva ani. Nu înțeleg asocierea.

Dar acușica plec să mă joc . . . iar cu spiritul de joacă nu a avut niciodată vreo problemă de a mă cuprinde ;)

un altfel de toate 'la timpul lor'

2008-12-15T01:27:00.005+02:00

Stăteam de o oră în pat încercând să adorm cu miliarde de gânduri, idei și dezvoltări de idei prin cap când am avut o revelație . . . nu mai oră de ajuns la muncă deci dacă tot îmi dă mintea pe afară de proiecte la ora asta, mai bine profit! :)

A încerca să construiesc un eveniment sau o campanie în minte e lucru dracului că nu ții minte decât idea generală până a doua zi . . . uite așa iroseam eu super insight-uri :)))

Suprinzător de trează și de creativă la ora asta. Mi-am adus aminte de un articol citit undeva la un moment dat care exact despre asta vorbea - despre cum trebuie să-ți asculți organismul că el știe când e de dormit, când e de mâncat și când de de gândit. Că a sta o oră în pat fără să dormi nu se pune ca odihnă. Deci profităm! :)

2008-12-14T14:19:00.002+02:00

Incredibil cât de mult mi-a lipsit scrisul. Obișnuită între blog și muncă să scriu zilnic texte, când n-am mai avut tragere de inimă să mă apropii de tastatură n-am mai scris nimic. M-am urnit să fac strictul necesar, imposibil să mă las de tot pentru că până la urmă din asta trăiesc, dar nimic mai mult.

E ciudat, am exact același tip de abordare a situațiilor temporare. Când am plecat în Spania, știind că nu e definitivă mutarea am făcut exact la fel. Bine, mi-am reconsturit viața acolo în cele mai mici detalii. Dar cred că atașamentul emoțional a fost tot timpul față de loc nu față de viața mea în locul ăla. Probabil aș fi putut-o trăi mai intents, nu știu acum și oricum nu regret. Doar așa, e interesant ca model de acțiune.

Sandra râdea de mine că e de mers la 'spital' dacă am reacții atât de puternice de respingere față de un calculator :)) N-are legătură cu obiectul în sine. Nu dezvolt atașamente din alea bolnave față de obiecte. Îmi lipsea confortul. Iar față de confortul meu personal am un atașament bolnav :) A se vedea iritarea sinceră dacă mi-e foame sau somn și nu văd în viitorul apropiat nici mâncare nici pat.

Ei bine, o să mă întorc la 'problema ' asta când o reapare. Momentan nu a durat destul de mult perioada încât să fiu nevoită să o rezolv. Am notat în caiețel să e ciudat și trebuie lucrat la.

we're back

2008-12-14T13:56:00.004+02:00

Folosesc pluralul pentru că am descoperit că este foarte important.

Am dispărut de pe blog și de pe net în general în ultimile două săptămâni din cauză de perioadă de tranziție între calculatoare. Oricât de ciudat ar suna, și știu că sună a ceva la limita obsesiv-compulsivității . . . n-am mai avut tragere de inimă să scriu/fac nimic legat de calculator în ultima vreme.

Senzația e aproape la fel ca cea de a pleca la drum lung cu o mașină necunoscută. Te enervezi că tot universul mașinii tale, prietenos și customizat, nu mai există. Și te trezești că ajungi la Brașov în aproape 4 ore în loc de puțin peste 2, că ești nervos că ai de ales între EuropaFM, EuropaFM și EuropaFM tot drumul, că nu te simți la fel de în largul tău pentru că ești mult mai atent decât de obicei la presiunea pe accelerație și pe frână etc.

Despicând firul în 14, ca să vă sperii definitiv, motivele principale arată așa:

1. O tastatură necunoscută duce la încetinirea rimului de scriere - combinat cu alunecarea mult prea deasă a degetelor pe alte taste și nevoia de revenire. Lucru care mă enervează pentru că sunt obișnuită să scriu repede și aproape automat iar atunci când nu îmi iese cum sunt obișnuită devin iritată și mă las.

2. Lipsa bookmarks-urilor mele stabilite din timp cu tot ce-mi trebuie la îndemână. Nu mi-a venit să o iau de la capăt cu customizarea pe un calculator care nu e al meu și pe care oricum îl țin numai 10 zile. Ceea ce a duc la o groază de situații amuzante odată ce mi-am dat seama că, în afară de contul google, nu știu nicio parolă din zecile asociate restului de conturi la te-miri-ce servicii.

3. Muzică, poze, docs - Oha! M-am trezit, dintr-o dată, lipsită de referințe atât în plan personal cât și profesional.

4. Și tot așa . . .

Revenind la importanță pluralului. Am revenit eu pentru că a revenit confortul relației :))) Jesus! :)))

În altă ordine de idei și complet offtopic, să-mi spuneți pls dacă se văd ciudat diacriticele că nu m-am lămurit încă cu toate problemele de compatibilitate. Tnx :)

Overall tot de ieri de la inspire

2008-11-27T13:53:00.003+02:00

În primul rând . . . . mă amuză să aud iar şi iar propovăduit ca noutate îndemnul "a venit momentul să gândim out-of-the-box". A reuşit sintagma asta să se devalorizeze în ultimii ani mai ceva ca acel 'ce mai faci?' folosit pe post de 'bună ziua' fără nicio intenţie de a afla ce mai face omul ăla de fapt.

E normal ca, la câte căi deja bătute până la asthenosferă există să fie în permanenţă 1230486048 de situaţii în care să poţi gândi out-of-the-box. Şi îmi dau seama că, mai ales acum când mergând tot pe căile bătute riscăm să cădem în gol, e cu atât mai 'de dorit' să vedem ce e şi în stânga şi în dreapta drumului. Plus că, probabil, nu există un 'destul' la a le spune clienţilor să nu mai ceară aceleaşi chestii la infinit.

Cred că mă deranjează la urechea internă pentru că am eu o problemă cu golirea de sensa cuvintelor în general.

În al doilea rând, cred că Stefan Kolle mi-a plăcut şi pentru că a subliniat un point care mie mi se pare crucial: tot buzz-ul pe super campaniile şi super viralele şi super orice-urile curajoase - însoţite de un 'v-am zis că trebuia să aveţi încredere în noi, clienţi fricoşi ce sunteţi' - vorbesc despre acel 5% din campaniile, viralele, orice-urile care au funcţionat excepţional.

În al treilea rând . . . . I know sex sells dar nu cumva face parte din aceea gândire out-of-the-box atât de lăudată să încerci să şochezi şi altfel decât prin ceea ce ţi-e cel mai la îndemână?

Şi cam atât îmi aduc aminte acum.

Inspire2009 pe bucati

2008-11-27T13:23:00.005+02:00

Fusei ieri la Inspire2009 (mersi, Cristi) la Marriott chitită pe a nu pierde Marketing Arena.

Aşteptările mele la astfel de evenimente:

mă aştept să fie prezentările entertaining
sper să găsesc o structurare în unele prezentări care să mă ajute şi pe mine să mă structurez
caut idei
nu mă aştept la o reinventare a roţii

Din conferinţe:
Mi-a plăcut Stefan Kolle . . . structurat şi entertaining.
Mi-a plăcut Sorin Psatta - dar, de fapt, întotdeauna îmi place Sorin Psatta :)
Nu mi-a plăcut Alexandru Israil. Deloc. Posibil să-l fi ales ca reprezentant Guerilla Marketing în România tocmai pentru aspectul şi vorba uşor de mercenar. Probabil funcţionează, e pur şi simplu o chestie de gust.
Nu l-am prins pe Mike Stapelfeld deşi suna foarte interesant prezentarea - Drivers of the digital behaviour shift. Am lipsit 15 min din sală şi prezentarea lui deja începuse şi se şi terminase.

De la Marketing Arena:
Mi-au plăcut Bogdana (MRM), Mihai Gongu(BBDO) şi Şefan Voloacă (Bigger Group) pentru care am şi votat şi în proiectul căruia m-aş băga mâine pentru ca a atins toate corzile mele sensibile cu Bucureştiul şi ţara asta de care ne plângem încontinuu pentru că ne aşteptăm să 'ne dea' ca nişte părinţi iubitori în loc să dăm şi noi ceva. Un ceva cât de mic . . . fie şi numai să începem să nu mai povestim cu afectare despre cât de rău e aici de fiecare dată când ajungem afară şi ne întreabă cineva cum e la noi.

Îmi place atmosfera de 'pus umărul la construirea a ce va fi pentru a ne asigura că este cât mai aproape de ceea ce ne dorim să fie' :)

et fin

2008-11-22T20:00:00.004+02:00

Zi lungă . . . dar am ajuns acasă, pe canapeaua mea, în pijamalele mele, mâncând un pomello şi pregătindu-mă de catching-up cu serialele. Perfect!

Europetrotting - Dusseldorf

2008-11-21T16:43:00.003+02:00

Mi-am dat seama ajunsă aici că nu am fost în viaţa mea într-o vacanţă de chill. Nici măcar concediile de vară nu se pun ca 'chill' pentru că pleci direct de la muncă, le aştepţi ca pe o gură de aer proaspăt şi te preocupă în fiecare secundă faptul că trebuie să profiţi de secunda aia.

Am ajuns aici direct din alt concediu petrecut sub acelaşi semn al 'trebuie să văd, gust, simt, tot ce pot în oraşul ăsta'. Londra îţi impune un ritm alert de parcurgere prin tot ceea ce are de oferit.

Ş-am ajuns în Dusseldorf. Oraş mare dar fără 109347835 de monumente şi străzi care TREBUIE văzute. Cu liniştea că pot veni oricând aici. Cu o casă în care m-am simţit ca acasă din secunda doi graţie familiarităţii naturale cultivate în timp cu tot ceea ce ţine de Silvia. La cât am dormit, mâncat, băut, vizionat filme împreună la mine acasă, la ea acasa, la alţii acasă etc. nu se mai pune problema de adaptare.

Şi uite aşa mă simt exact de parcă aş fi plecat să stau la Braşov o săptămână. Fără senzaţia aia din stomac care îţi spune continuu să profiţi, să profiţi, să profiţi! Fără panica aia de 'am pierdut timp preţios' dimineaţa când mă trezesc şi văd că e ora 11.

Relaxare şi chill total.
Oraşul e foarte frumos, cu clasicul şi întotdeauna diferitul centru pietonal pe care dacă vrei doar să-l vizitezi nu-ţi ia mai mult de o după-amiază.

Ciudat. Eu şi în Bucureşti în weekenduri alerg de parcă m-ar prinde dragonii timpului irosit din urmă. Aici n-am avut un stres să stau într-una din seri în casă la un film în loc să ies.

E de bine :)

2008-11-19T15:01:00.002+02:00

Între timp aflu că în Poiană deja ninge.

Chiar mă gândeam acum câteva zile la zăpada ce va veni . . . când mi-am dat seama că cea mai bună pregătire pentru sporturi de iarnă este o sesiune de 5 zile de turism. Îmi simt gambele acum fix ca după primul weekend de pârtie din sezon.

Eu care merg cu maşina după pâine la Bucureşti - zilele astea de mers pe jos 10-12 ore au fost super pregătire fizică :))

Europetrotting - Londra

2008-11-18T13:24:00.003+02:00

Nu ştiu de unde să încep.

La Londra oamenii ies singuri să bea bere. Iar berea nu e atât de 'socială' ca la noi. Adică te duci în bar singur, bei o bere, ai plecat. Cam pe modelul în care beau italienii cafeaua - la noi e ritual social, 'o cafea' înseamnă minim 35 minute de stat la masă şi vorbit, e o scuză pentru interacţiune socială. Italienii dau expresso-ul pe gât şi au plecat. Cam aşa şi londonezii cu berea.

Oamenii de pe străzi . . . eu una am avut senzaţia că sunt actori plătiţi de primărie să creeze feeling şi spectacol, să fie străzile londrei exact aşa cum au auzit/citit turiştii. Altfel nu pot să-mi închipui cum o populaţie poate fi atât de colorată şi vie.

Nu m-am simţit atât de vulnerabilă şi expusă în viaţa mea pe nişte străzi. Mi-am adus aminte de tot miştoul făcut când am auzit prima oară că în Londra scrie pe trecerile de pietoni Look right şi Look left ca să nu se mai accidenteze turiştii pe capete. Ei bine, nu pot să vă spun cât de idiot te simţi când îţi dai seama că înainte să traversezi te uiţi în jos căutănd săgeata care să-ţi orieneteze privirea. După care, inconştient, tot nu te poţi abţine să te uiţi şi în direcţia 'normală' pentru că mintea ta s-a obişnuit că de acolo vine 'pericolul'. Am traversat numai în piruete . . . cu mişcări din alea de animal încolţit :))

La Londra, la maxima punkereală agitată care este un concert Rancid, nu m-a atins nimeni fără să îşi ceară sincer scuze - cu toate că nu aveai practic cum să te mişti fără să 'deranjezi' pe cineva.

N-am văzut monumente. În cinci zile cât am stat m-am pimbat pe străzi în lung şi-n lat şi m-am uitat la oameni. Am reuşit să văd Trafalgar Square că l-a ales Silvia ca loc de întâlnire. M-am uitat la Big Ben în timp ce mă plimbam prin jurul Parlamentului după care am stat 20 de minute pe partea opusă a Thamesului să mă uit la o clădire de vreo 10 etaje care avea fiecare apartament cu geam de sus până jos. Ştiţi casele alea de păpuţi care au secţiune transversală de vezi tot în fiecare cameră. Exact aşa era clădirea aia - vedeai 100 de sufragerii diferite cu oameni mişcându-se în ele.

Revin.

following the yellow brick road

2008-11-07T14:08:00.000+02:00

Luni am primit ca răspuns la unul dintre mail-urile de "mi-am schimbat jobul, de azi mă găsiţi la . . . ":

- Îţi urăm cale bătută cu cărămizi galbene, oriîncotro te-ai îndrepta!

M-a dat pe spate referinţa.

M-am bucurat că sunt eu în continuare atât de eu (oricât m-aş chinui, zadarnic şi total ne-necesar, câteodată să mă nunaţez) încât trece eu-ul prin mail-uri şi contracte şi ajunge tot el, nu ceea ce vreau eu să ajungă, pe partea celaltă.

M-am bucurat că sunt oameni care din 5 schimburi de mailuri au simţit că aia este urarea pentru mine.

M-am bucurat că am ales să fiu eu în relaţiile create în ultima vreme (cu toată 'copilăroşenia' şi deschiderea) în ciuda reproşurilor că "nu sunt destul de client" - şi simţeam că aşa trebuie să fie şi aşa am făcut iar acum atitudinea lor odată disipată relaţia funcţională dintre noi confirmă fără urmă de îndoială corectitudinea abordării - corectă în primul rând faţă de mine.

M-am bucurat că am început săptămâna asta să primesc nişte propuneri de proiecte cu gust şi poveste şi emoţional - nişte proiecte frumoase şi cu savoare care îmbină provocarea construcţiei de la 0 cu provocarea unui domeniu la care până acum mă uitam prin vitrină admirând crinolina şi brocatul şi visând la basmul pe care-l ascunde, fără să mă apropii pentru că păream prea puţin 'de viţă nobilă' pentru el.

Şi m-am tot bucurat . . . au trecut doar 4 zile şi jumătate şi am senzaţia că am trăit o etenitate în perioada asta.

730 de pietricele

2008-11-07T14:07:00.002+02:00

Hehe . .. azi se fac 730 de pietricele. În 2006 pe vremea asta mă mutam înapoi la mama, găseam jurnalele din gimnaziu şi liceu şi îmi petreceam serile înduioşată de ce şi cum simţeam la vârsta aia.

N-o să încep să enumăr ce mi-a adus experienţa asta cu scrisul şi câte planuri sunt diferite, îmbogăţite, datorită ei. Am scris chiar aici de prea multe ori ce înseamnă.

Acum îmi ajunge să spun că e un exerciţiu fantastic de vorbit cu tine, o joacă jucăuşă cu fraze, cuvinte şi alăturări de sensuri, o bucăţică într-o lume mare, o legătură cu nişte oameni care nu ar fi ajuns altfel în drumul meu (sau eu în al lor).

Să-mi trăiţi pietricelelor! ;)

Go Obama! Yes, we can!

2008-11-05T09:13:00.011+02:00

M-am trezit şi primul impuls a fost să dau drumul la CNN. A câştigat Obama! A câştigat cu super marjă. Mr. President Elect.

Dacă aveţi timp există mai jos discursul de după victorie. Nu ştiu dacă sufăr de sindromul 'curtea vecinului' dar combinaţia de mulţime adunată cu lacrimi în ochi cu discurs lucrat şi cuvinte potrivite cu un om care ştie cum să se ţină în public şi cum să spună acele cuvinte . . . a fost extrem de puternică emoţional.

A fost un discurs cu mai puţin "noi suntem cei mai tari şi o să cucerim lumea şi o să vă construies tuturor case pe lună" şi mai mult "avem treabă, o să fac treabă, lucrurile se vor schimba dar nu se vor schimba peste noapte".

Spune la un moment dat că victoria a fost "strenghtened by young people who rejected the myth of their generation's apathy". Mi-ar plăcea să mă duc să votez pentru că vreau şi cred . . . nu pentru că trebuie şi recunosc gestul ca o datorie pe care o am. Cred că e o combinaţie între ce spunea @fingolfin despre existenţa unui om care să mă inspire să votez şi existenţa unui interes din partea mea pentru proces şi cei implicaţi, mai departe de ce mutră au candidaţii şi din ce partid se trag.

Cu ocazia asta mi-am propus să mă intereseze mai mult. Sper să găsesc la capătul interesului nişte planuri coerente. Nu mă aştept să arate campania la fel ca la americani - ăla e un sistem cu o tradiţie - dar sper sincer ca de data asta să fie vorba un pic mai mult despre 'cum' -ul promisiunilor decât despre promisiuni şi ţapi ispăşitori.

Eu, pentru mine, m-am hotărât să fiu un pic mai deschisă către baby steps în loc de "şi aşa nu se va schimba nimic aşa că ce mai contează?"

And here's the speech:

Update: Vivi despre Obama - mai detaliat exact ce spuneam mai sus despre inspiraţie şi reacţia emoţională pe care ţi-o provoacă discursurile lui

de luni

2008-11-04T11:43:00.003+02:00

Am dat 1000 RON pentru revizia Arabelei :(( 1000 RON!!! Mi se pare enorm pentru 3 filtre şi nişte ulei. Noroc că nu par modelul 'ţepist' şi m-au lăsat oamenii ăia să iau maşina şi să aduc banii a doua zi. 1000 RON?!? Uffff . . .

Am fost duminică la Blog & Roll . . . o să merg întotdeauna la tipul ăsta de evenimente pentru oameni. Să mai schimb o vorbă cu oamenii cu care tot schimb vorbe din astea furate la un blog&roll sau christman party sau bere pe motoare de 2 ani deja. Şi-mi sunt dragi şi nu prea dăm noi unii de alţii altfel (recunosc că nici nu am fost proactivă). Oricum, foarte mişto senzaţia de revedere. Mai multe despre eveninent în sine au scris deja alţii (s-a scris foaaarte mult despre eveniment - nici nu cred că vezi des 250 de oameni cu blog la un loc).

În rest, lucrez la a mă 'aşeza' cu noua organizare a timpului (care nu mai este dictată de surse exterioare şi, prin urmare, treaba mea să o inventez, susţin şi urmez). Dacă nu îmi inventez şi însuşesc un sistem acum n-o să o mai fac niciodată - şi am nevoie de unul dacă vreau să fac tot ce mi-am propus să fac :D Ideas?

M-am simţit foarte bine zilele astea. Ciudat e că nu îmi iese încă 'pusul în cuvinte' a senzaţiei exacte. Mă lămuresc eu şi revin cu despicatul firului în 14 la care tot zic că renunţ :))

ultima zi

2008-10-31T11:52:00.003+02:00

Am livrat în ultima lună aproape zilnic discursul de răspuns la întrebarea "de ce pleci?" De fiecare dată accentuând bucată din argumnetaţie care ştiam că va avea cel mai mare succes şi rată de empatie la interlocutorul respectiv.

Că aşa-mi place mie să simt susţinere în jur . . . nu că n-aş fi sigură de decizie şi mi-ar fi teamă că mă întoarce cineva din drum, nu că aş avea nevoie de aprobare peste tot ci pur şi simplu ca să fie perioada luminoasă şi fericită cu totul.

M-am lămurit cu ocazia asta cum e cu obiectivul şi cu subiectivul. De data asta pe toate planurile. Am trecut o dată prin relaţia perfectă din punct de vedere obiectiv - dacă aş fi pus pe hârtie tot ce vreau eu, îmi place mie, stiluri, simţuri etc. şi aş fi comparat cu tabelul completat de el . . . ai fi zis că ne vom iubi o viaţă întreagă şi o să facem miliarde de copii care se vor face mari şi vor conduce lumea. Dar nu :) Pentru că subiectiv nu se pupau nişte lucruri. Ceea ce nu mă împiedică să-mi fie extrem de drag şi acum.

Exact aşa se întâmplă şi acu. Dacă pun pe hârtie, obiectiv, unde sunt, ce-mi place să fac, cum îmi place să fac, ce vreau, ce ştiu etc ăsta jobul ideal pentru mine în momentul ăsta/vârsta asta/ nivelul ăsta de skills-uri (mă rog, în limita a ceea ce cunosc acu', nu neg că e posibil să fie idealul la pătrat undeva - aia mă duc să şi caut). Dar plec pentru că vreau să văd dacă nu găsec alt drum în afară de ăsta pe care sunt acum - şi în cadrul căruia 'oprirea' asta este ideală.

M-am tot gândit cât e idealism al meu dus până în a mă minţi pe mine asta cu despărţirile amicabile - chit că e relaţie sau relaţie profesională. Şi, ca să ne înţelegem, prin 'amicabil' nu vreau să zic că rămâne loc de bună ziua ci că rămâne loc şi de 'ce mai faci?' 'hai să ne vedem la un suc să povestim', 'hai să mai facem un proiect împreună'.

Aud că nu se poate, că e minciună şi la un moment dat tot în capul meu se va spage. Şi înţeleg şi accept argumentele care susţin varianta asta. Oi vedea io dacă sau când mi-oi rupe gâtul . . . . :) Momentan nu pot să-mi închipui a face lucrurile altfel - rămâne de văzut în timp cât din ea este instinct la oameni şi cât e lehamitea mea nativă de conflicte.

Până atunci . . azi e ultima zi de lucru! Şi e una relaxată, plină de zâmbete. Şi toată bucuria mea vine din faptul că abia aştept să mă apuc de ce va veni nu din faptul că plec de unde sunt. Iar diferenţa între cele două e foarte importantă.

pâine pentru singles

2008-10-27T15:02:00.003+02:00

Astăzi vorbim despre pâine. Că tot e "pâinea noastră cea de toate zilele".

Pentru mine e un aliment indispensabil. De la pâinea cu cartofi pe care o făceau vecinii la cutor în vacanţele interminabile de vară la Veneţia (linkul e important pentru a clarifica că nu mi-am petrecut verile la Veneţia, Italia copilă fiind) şi pâinea cu ceapă până la toate mizeriile pe care mi le cumpăr acum de la supermarket.

Mă enervează că la cât consum eu pâine (o felie prăjită la micul dejun) singura variantă viabilă este pâinea feliată care ţine o lună în frigider şi nu pune probleme. Dar te plictiseşti de pâine prăjită . . .

Mi-am găsit acum 2 ani pâinea mainstream preferată (mainstream adică normală, nu intră în discuţie pâinea de tărâţe sau grahamurile sau orice alte variaţiuni de gen). Au ăia de la Carrefour o pâine pe care o fac la faţa locului care are coaja de grosimea şi 'crocănţimea' pâinii din copilărie şi marele avantaj de a fi aburindă când o cumperi.

E pâine aia care pe mine, deja om în toată firea, mă face să mă comport ca acum 15 ani când ne trimiteau bunicii după pâine şi noi ciuguleam jumate până ajungeam acasă. Evit zona aia din Carrefour cât pot.

Câteodată, însă, nasul reuşeşte să înnăbuşească mintea şi ajung totuşi să-mi cumpăr. Şi stau cu punga aia în mână cât mă plimb prin magazin . . . . şi mai rup o bucată în timp ce îmi umplu căruciorul, mai rup o bucată la casă, mai rup o bucată în maşină. Ies din parcare, plasez punga strategic în poală şi rup sistematic bucăţi până ajunga acasă. Om în toată firea. Tot ajung acasă cu aproape jumătate de pâine mâncată.

Şi ajung acasă, pun vinovată ce-a mai rămas în cămară şi mă bucur de ea câteva zile după care, mare mirare mare, putrezeşte şi trebuie aruncată. Pentru că e mare şi eu chiar dacă consum zilnic, consum puţin.

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu urasc să arunc pâine. Urăsc în general să arunc mâncare dar pâine urasc cel mai mult să arunc. E în miliarde de culturi de-a lungul a sute de ani ca simbol al foametei sau a lipsei ei, simbol economic, religios etc. etc. Am senzaţia că a arunca pâine este cel mai sigur drum câtre a te naşte gândac în viaţa viitoare sau a ajunge în iad.

Şi atunci vin eu şi întreb - de ce se face pâinea numai în format pentru familii? (ştiu că există chifle, nu se pun, au alt gust). De ce nu există o variantă care să-mi permită şi mie, o singură gură de hrănit şi aia fără pretenţii, să mănânc pâinea bună şi aburindă de la Carrefour?

Colega Delia a venit cu ideea de a o cumpăra pe aia şi a o împărţi la ieşirea din magazin cu un cerşetor. Aşa stau şi eu cu inima împăcata că am luat cât mi-a trebuit şi nu arunc nimic când alţii au nevoie.

Dar totuşi, când există TOT pe lumea asta în TOATE variantele, când se gândesc ăştia la toate posibilităţile şi segmentele şi exponenţii de targeturi diferite . . . cum de nu au făcut o pâinică din aia mai mică şi pentru mine?

vreau Google la telefon!

2008-10-22T13:54:00.005+02:00

Nu PE telefon.

Mi-ar fi foarte folositor un număr de telefon unde să sun să aflu orice. Un număr de telefon care să aibă în spate o armată de oameni cu google-ul deschis şi cel puţin capacităţile mele de search.

Pentru momentele alea când eşti în maşină sau într-o casă fără net, sau la cafenea fără laptop la tine, sau în şură sau orice alt loc în care nu ai altă modalitate de a face rost de informaţia aia.

Ştiu că pentru toate astea există Mastercard pe care îl foloseşti ca să-ţi cumperi telefoane inteligente cu net cu tot dar eu continui să refuz să-mi încarc chiar fiecare moment al vieţii cu update-uri de mail şi twitter şi gmail şi reader şi nasdaq şi etc etc.

Vreau şi eu un serviciu de informaţii mai mult decât 931 unde ai nevoie de adresă sau de nume exact pentru numere de telefon. Oricum 60% din afaceri sunt înregistrate cu alt nume decât au pe firma luminoasă.

Vreau să sun să întreb ce număr de telefon are salonul la care am programare în 5 minute să-i sun să le spun că întârzii.

Să întreb unde e aproape de mine o filială ING şi dacă are casierie sau nu.

Să întreb la ce oră e filmul X la mall să ştiu dacă mă opresc să iau bilete sau nu.

Să aflu cât e euro.

Să cer o listă de service-uri auto să sun să încerc să-mi fac programări dacă tot stau 1008 ani în trafic în fiecare zi.

Şi tot aşa.

Cât de complicat/scump ar fi să faci aşa ceva. Eu jur că aş da bani să sun la un număr cu suprataxă unde să ştiu că am google-ul la dipoziţie.

"de trei zile încoace . ."

2008-10-22T13:34:00.004+02:00

De vreo trei săptămâni îmi trece de cel puţin 5-6 ori pe zi prin minte 'ce chef am de scris pe blog, iar n-am mai scris de mult, astăzi o să scriu pe blog' şi tot cu un update pe săptămână rămân. Nu pot să-mi explic. Nici n-am mai încercat.

Finally simt că m-am mai aşezat cu lucrurile din jur. Fundaţia aia necesară ca să pot ţopăi şi construi pe ea - departe de minte calmul în perioada asta. Posibil chiar de asta să nu fi apucat să scriu, mai bine să nu tentez echlibrul fragil care tocmai se creează (uite că iar caut explicaţii :))) . . . ar trebui să mă împac cu gândul că nu voi învăţa niciodată să rezist tentaţiei analiticului).

Zilele astea parcă încep să simt miros de iarnă. Îmi dau seama că în vreo lună sunt în vârful muntelui şi în vreo două luni în cantonament impus. Şi că iarna e după colţ. Iar iarna totul are sens.

Asta a fost un panseu ca scuză să apuc taurul scrisului pe blog de coarne ;) Revin.

ca-n reclamă

2008-10-17T18:42:00.003+02:00

Inspecţie tehnică periodică la R.A.R - 94 Ron

Inspecţie tehnică periodică la service particular în al 12-lea ceas - 230 Ron

Frustrarea că am dat peste dublu pentru că m-am trezit cu 3 zile înainte de expirarea ITP-ului - Priceless

toamna 08

2008-10-13T11:40:00.003+02:00

A venit toamna. Nu, nu urmează o compunere despre covorul auriu de frunze care acoperă pământul ci chiţăieli cu privire la agenda culturală a acestei toamne.

Demisia odată dată şi libertatea îmbrăţişată rămân problemele financiare care vin odată cu lipsa aparteneţei la un grup - traduse în viitoare facturi de mobil plătibile de subsemnata şi la necesitatea achiziţionării unui laptop (cea din urmă o să mă doară rău la buzunar).

Şi totuşi pe 15 noiembrie cântă Rancid la Astoria. I huffed and puffed că nu pot să merg, că n-am bani, că destinul şi stelele ele însele, că vitregia vieţii etc. până când mi-am urmat propriile sfaturi, m-am adunat de pe jos şi am început să lucrez la un studiu de fezabilitate.

Ei bine dragii mei, turns out că nu mi-am pierdut calităţile şi pot în continuare să jonglez elegant cu rute şi linii aeriene astfel încât să "trăiesc visul" şi să nu fiu nevoită să mă hrănesc o lună după aia doar din amintirea lui.

Avem aşa: Bucureşti - Londra - Koln - Bucureşti + Rancid live la 208 EUR (3 bucăţi bilete de avion şi una bucată bilet la concert).

Şi mai avem 2 prietene în 2 oraşe fiecare cu o canapea with my name on it (xoxoxo fetelor).

Şi chiar dacă o să mă întorc şi şomeră şi fără bani, sunt sănătoasă tun şi pot să rabd un pic de foame. Mi-am cumpărat la super-promoţie nişte experienţe şi viitoare amintiri care sunt priceless. ;)

2008-10-13T09:57:00.004+02:00

Primul meu telefon a fost un Alcatel OTE. Le mai ţine cineva minte? Grăsuţe, greuţe, fără funcţie de silent - nimic nu conta, aveam telefon mobil :D!!

Eu mă ataşez de obiecte. Dacă ar fi vorba de Arabela - aş prefera să ştiu că she lives on as something else decât să ajungă să stea să se umple de praf şi rugină la un colţ de stradă.

Cu telefoanele nu am relaţii din astea - cu excepţia acelui Alcatel care a fost Primul. Care acum stă într-un sertar şi nu este observat decât atunci când îngreunează accesul la hârtiile şi cheile din jurul lui.

Aşa că o să iau Alcatelul şi-o să-l duc la centrul de geriatrie în aşteptarea reîncarnării :))) - www.reciclam.ro

Şi vorbesc de Arabela pentru că nu cred că este nevoie să mai subliniez că a recicla toate telefoanele astea face bine planetei. Point-ul ecologic se susţine singur.

Incepand din martie 2007, in toate magazinele Vodafone din tara s-au instalat puncte de colectare a telefoanelor mobile si a acesoriilor de telefonie mobila.
Telefoanele si accesoriile colectate (baterii, incarcatoare, dispozitive hands-free, cabluri de date) sunt procesate de Regenersis UK. Vodafone colaboreaza la nivel international cu Regenersis pentru reciclarea dispozitivelor uzate.

Telefoanele in stare de functionare se reconditioneaza si se trimit spre reutilizare in tari din Africa sau Asia. Astfel, Vodafone faciliteaza accesul la telefonie mobila persoanelor cu posibilitati materiale limitate.

Ne vedem pe acolo ;)

legea e lege, domne!

2008-10-10T13:48:00.002+02:00

Ajung acasă liniştită după trei zile de foc continuu cu marea conferinţă a industriei care m-a ţinut în picioare pe tocuri şi zâmbitoare timp de 10 ore pe zi de marţi până joi. Visând momentul în care îmi voi scoate pantofii şi 'corsetul'.

Last stop înainte de casă - ţigări. Opresc maşina, ies cu cheile într-o mână şi o hârtie de 50 Ron în alta şi intru în magazin:

- Bună ziua, două pachete de Pall Mall portocaliu vă rog (îmi dă un pachet)
- Două, vă rog (mă măsoară cu privirea şi mi-l pune şi pe-al doilea pe masă)
- Auzi, dar tu ai 18 ani? (îmi cade falca, mi se schimbă mina şi bâjbâi uşor iritată)
- Da, am peste 18 ani!
- Crezi că toţi copii care vor să cumpere ţigări răspund altceva? (eu deja cred că aveam privirea omului care s-a trezit într-un film al lui Lynch) Legea e lege, domne!
- Păi sunt cu cheile de la maşină în mână, numai ele dovedesc că am peste 18 ani!
- Ei, de parcă ar fi complicat să le iei pe ale lu' tactu'. Fără acte nu-ţi dau nicio ţigară! (zice ea deja enervată de obraznicia mea)

Paranormal, jur! Nu mi s-a întâmplat să rămân fără replică la modul ăsta de pe vremea când nu ştiam ce e aia replică.

Şi uite aşa dragii mei, în anul 2008 în România mea, la magazinul de lângă bloc, am fost trimisă acasă să aduc buletinul sau să-l trimit pe tata să-şi cumpere singur ţigările.

Şi mă mai mir că activez fetişul cu Lolita în oameni . . . :)))

PS: aş vrea să fie clar că vina pentru toate astea o au fetele de 14 ani care se îmbracă şi arată ca la 27 . . . alea care apar în reportaje cu balurile de final de clasa a 8a şi povestesc cum şi-au luat cizme de 10 de milioane şi rochie 20 pentru marele eveniment. Making MY life harder!!!

West Wing, again

2008-10-10T11:08:00.003+02:00

Cred că am zis de nenumărate ori că am talentul de nu şti să mă echlibrez. Că dau peste ceva ce-mi place şi consum pe loc până nu mai e nimic în loc să savurez. Ei bine, am reuşit în 31 de zile să văd toate cele 150 de episoade din West Wing. Şi în tot timpul ăsta am fost la birou, am ieşit în oraş, am jucat scrabble etc. Deci razna . . . :)

Azi au apărut pe twitter toate personajele din serial (@Bartlet, @Sam_Seaborn, @JoshLyman, @MattSantos, @DonnaMoss etc.)

Ieri citeam la @gorgeoux că Richard Schiff (Toby) era invitat la BBC la o discuţie despre alegerile americane.

Ieri citeam pe diverse siteuri cât de asemnăntoare este campania actuală reală din state cu ultima campanie prezidenţială din serial: primul preşedinte negru - primul preşedinte latin, ambii candidaţi veniţi de aproape nicăieri care au bătut în primare candidaţi cu greutate la Washington etc. etc.

Încerc să-mi dau seama cât de nesinteresant este postul ăsta pentru cine nu a văzut serialul :)))

Bare with me . . . e prima oară în viaţă când fac o obsesie la nivelul ăsta. Friends rămâne la sufleţel dar West Wing mi-a schimbat un pic nişte perspective şi a ridicat nişte întrebări. Din inimă recomand - pentru umor, pentru aciditate, pentru realism, pentru personaje.

Later edit: şi azi e ziua lui Bradley Whitford ;)

dacă pleci, ia-mă şi pe mine . . .

2008-10-10T10:02:00.004+02:00

Am un chef de scris cum n-am mai avut de mult. Îmi vuieşte capul de idei, de legături între idei, de momente de 'ahaaaaa'. Şi cum şade bine în astfel de momente, evident că nu apuc să transcriu aici nimic.

Mă simt ca şi cum în camera de alături ar fi cea mai mare petrecere a tuturor timpurilor iar eu trebuie să stau în camera mea până îmi termin tema la fizică.

Mă simt de parcă m-aş fi despărţit de prietenul meu şi am continua să stăm împreună până unul dintre noi îşi găseşte casă nouă. Şi stăm civilizat, liniştit, cu ocazionale aduceri aminte şi momente mişto dar cu acel gând al despărţirii prezent în fiecare frântură de conversaţie.

Mă alint şi eu aici că mi-e drag scrisul şi când mi-am pus text box-ul gol în faţă, în mod ciudat, subiectul ăsta a ieşit primul.

E zona mea mea de răsfăţare, copilul care dă din picior că-l ţin în parc după ce el a zis că vrea să meargă acasă şi eu am acceptat. Şi îl mai păcălesc că se joacă cu jucăriile preferate şi e frumos afară dar din când în când îşi aduce aminte că noi tot în parc suntem deşi am stabilit de comun acord că mergem acasă.

Încep să mă enervez şi pe mine cu metaforele. Sunt într-un preaviz prelungit de 6 săptămâni şi neanderthalul, copilul, emoţionalul din mine (cum vreţi să-i spuneţi părţii ăleia care vede lucrurile numai în termeni simpli de alb şi negru) nu înţelege de ce mai stăm dacă ne-am hotărât că plecăm :)

Cred că de la asta mi se trage lipsa de chef din ultima vreme şi ocazionalele alunecări în stări de 'vreau să stau în casă şi să dorm toată ziua'.

Sunt în limbo şi urăsc să fiu în limbo. Eu îmi trag jumate din energie din capacitatea de a face planuri pentru viitor. Nu pot să planific viitor unde sunt pentru că nu voi mai fi aici peste câteva săptămâni. Nu pot să planific viitor unde voi fi (mai mult decât planific deja) pentru că am un ciudat sentiment de 'care nu se face'. Ufff!

dimineaţa anului

2008-10-01T13:23:00.003+02:00

Voiam doar să vă aduc aminte de dimineaţa aia, prima dimineaţa de iarnă, când te-ai culcat în mijlocul unei toamne cu frig şi gri şi te trezeşti şi totul e alb afară. Momentul ăla în care te uiţi din greşeală pe geam şi priveliştea s-a schimbat complet.

Nu cred că poate cineva spune că oraşul este urât în dimineaţa aia. Orice oraş, orice cătun, orice trei căsuţe în jurul unui combinat chimic.

Şi alea 4 ore în care totul e paralizat cumva. Alea 4-5 ore înainte să intre maşinile şi să se adune noroiul şi praful.

Alea 4 ore în care raţional ştiu că nu se mişcă nimic pentru că primăria 'a fost luată prin surprindere' . . . dar am de fiecare dată senzaţia că nu se mişcă nimic pentru ca e prea maiestuoasă priveliştea şi nu-i vine nimănui să lase urme.

Şi ziua aia în care parcă a dat cineva volumul la jumate. Numai mie mi se pare că în ziua aia e mult mai multă linişte pe străzi? Şi n-are nicio legătură cu frigul. Ca să ningă trebuie să fie între 0 şi 4-5 grade ceea ce e extrem de decent pentru o iarnă în Bucureşti. Eu continui să cred că toată lumea respectă cumva peisajul prin volum şi agitaţie minimă.

Cine nu e copil de 12 ani în dimineaţa aia nu ştiu ce fel de copilărie a avut. Nu vorbesc de ieşit şi aruncat bulgări sau făcut îngeraşi în zăpadă. Copil prin sentimentul 'jucăuş' pe care îl ai când te uiţi afară - în timp ce-ţi faci cafeaua, în timp ce te îmbraci, în drum spre muncă. Eu cel puţin ţopăi toată ziua. Şi simt permanent nevoia de a mă uita afară pentru că ştiu că în câteva ore se duce totul.

Senzaţia acelei prime dimineţii (şi a celorlalte zile cu zăpadă în oraş) spală păcatele tuturor zilelor de după când îţi găseşti maşina zgâriată în parcare şi te umpli de noroi mergând pe jos şi apar munţii de zăpadă îngheţată şi murdară pe trotuare. Cel puţin pentru mine :)

little rocks have once again rolled

2008-09-29T15:36:00.003+02:00

Deci (ca să începem în dulcele stil mioritic, cu concluzia) am ieşit de pe şine - ca să parafrazez panseluţa. M-am scos eu de pe şine. Alea care delimitează cum trebuie să arate viaţa cu liceu, facultate, job, job mai mare, job şi mai mare etc.

Am fluturaşi la ideea de a nu mai avea stabilitatea şi continuitatea pe care am avut-o toată viaţa. Dar dă-o-încolo de treabă . . . ia să vedem cum e şi fără.

Să vedeţi voi ce bine o să-mi fie :D!

West Wing

2008-09-29T10:51:00.006+02:00

De câteva săptămâni mă uit la West Wing aproape de fiecare dată când am mai mult de 40 de minute libere. Am mai zis (de fapt nu ştiu dacă am mai zis aici dar am mai tot zis) că este unul dintre serialele mele preferate şi unul care cred că trebuie văzut de orice om interesat de comunicare de pe planetă.

Îmi place de mor cum scrie Aaron Sorkin: alert, spunky, cere un efort să urmăreşti dialogul. Am mai scris şi despre Studio 60 şi cât de tare m-am supărat că l-au tăiat după 1 sezon.

Revenind la Wwst Wing, mă gândeam la plot. Că subiectul este unul un pic mai dificil decât în alte cazuri - şi oricât de clar ar fi că administraţia Bartlett este ficţiune . . . timp de 7 ani unul dintre cele mai premiate şi lăudate şi vizionate seriale la americani a fost unul despre un preşedinte democrat, cu convingeri puternic liberale, cu drag de familie, principii solide, apropiat de oameni bla bla.

Mă gândeam că serialul a început în 1999 când era Clinton la Casa Albă, şi a prins numai 2 sezoane cu un preşedinte democrat înainte să vină republicanul we all know and love, domnul W.

Citeam că s-a tot spus în perioada aia că West Wing are ca scop tacit secund distragerea atenţiei de la scandalul Lewinski şi consolidarea moşternirii lui Clinton - mai toţi membrii staffului lui au
fost la un moment dat consultanţi pentru producătorii serialului. Motiv pentru care, cu excepţia criticilor aduse la adresa optimisumului şi momentelor de inocenţă a personajelor, este una dintre cele mai realiste prezentări a modului în care se face politică de la Casa Albă.

Sunt fan! M-am apucat să citesc acum 2 săptămâni pe tema serialului şi a corespondenţei cu realitatea pentru că nu-mi venea să cred cum jumătatea republicană a americii n-a boicotat mai puternic un serial atât de pozitiv la adresa unui preşedinte democrat. Adevărul este că probabil susţinătorii fanatici ai lui Bush din Texas nu pot să urmărească dialogul deci sunt la adăpost de convertire (ok, i was being mean).

Oricum, numai mie mi se pare că e un instrument extraordinar de puternic ăsta? Mai ales având în vedere cum consumă americanii serialele de prime time. 7 ani de West Wing pe NBC, 7 ani de adunat fani care să iubească personajele, personaje care sunt vehemente în convingerile lor democrate şi care se luptă episod după episod cu 'duşmanul' republican fără scrupule.

Sau o fi targetul serialului într-o zonă de studii şi venit care oricum îl face mai puţin susceptibil la astfel de influenţe?

Habar nu am . . . alternam azi-noapte comentariile asupra debate-ului McCain-Obama şi episoade din seria 4 (mai am încă 3 serii) şi au început să se lege fantastic nişte sinapse ne-mai-legate până acum. My new favourite pass-time.

truancy

2008-09-25T16:56:00.005+02:00

Caterincă!!!
Mă uitam prin referreri şi am dat peste un link către o pagină de translate de la google la capătul cărui link am găsit imaginea de mai jos:

Postul original aici - eram fericită că fugisem la o bere în timpul programului şi îmi dădusem seama că e mai dulce numai din cauza faptului că era 'furată' cumva.

Culeasă de pe drum de mărie = harvested on the high road

Dar concluzia se păstrează - tradusă aproape integral . . . And whatever you do when chiuleşti is exponentially more enjoyable than when you do in your free time.

Şi interesant de văzut ce a ieşit din descrierea de la profil :))

Să fie clar că nu dau cu paru' în Google Translations - e normal să iasă aşa când e limbaj foarte oral şi nu tot timpul academic - e doar amuzant ce a ieşit.

Deci hai cu scrisu

2008-09-25T15:43:00.003+02:00

Că tot mi se aproape reprosează că nu am mai scris (da, Pantazi, tu! :P, care nu poţi să scrii un mail să mă întrebi ce mai fac ci îmi faci morală că nu mai ştii de mine că nu mai scriu pe blog . . . râde ciob de blog ne-updatat)

Anyway, am redevenit fluturaş. Sau mi-au revenit fluturaşii. Sau orice altă metaforă alegeţi pentru entuziasm şi ţopăială regăsite.

Starea de după luarea deciziilor este ca liniştea şi calmul de după furtună. Deşi la mine a fost mai degrabă ploaie mocănească interminabilă de toamnă plumburie bacoviană decât tsunami devastator :) Tot zic de ceva vreme că de acum încolo o să las tsunamiurile să fie tsunamiuri . . . mai vedem, momentan văd că prefer tot să mă rod pe mine pe dinăuntru decât să izbucnesc în afară.

I quit! Cât chef am de perioada care urmează. Cred că n-am fost niciodată liberă la modul ăsta. De fapt am fost tot timpul, suntem tot timpul, doar că e foarte greu să nu te prindă diferitele filme şi să uiţi.

Îi datorez Arabelei o odă pe care mă ţin să o scriu de o lună. Îmi datorez mie atâtea chestii că nici nu ştiu de unde să mă apuc :D

Să vedeţi numa câte flori îmi cumpăr astăzi în drum spre casă. Nu-mi aduc aminte de când nu mi-am mai luat un braţ de flori de câmp.

Deşi mi-e groază de a-mi strânge biroul. Am mai făcut asta o singură dată şi n-a fost una din zilele cele mai fericite. Cred că de asta am ales să nu mai am birou de acum încolo - să aleg să nu mai fiu emoţională nu am cum :)))

dacă e toamnă, să numărăm!

2008-09-17T15:38:00.007+02:00

Săptămâna asta avem în meniu două finaluri şi un început.

Avem o fată frumoasă frumoasă care a născut o fetiţă frumoasă frumoasă care va creşte în 7 zile cât alţii într-o lună şi va alina urgenţa satisfacerii instinctelor materne fiind cea mai răsfăţată şi dragă fetiţă de pe lume.

Avem un trip care trebuia încheiat de mult care s-a încheiat. O altă tărăgăneală în ducele stil clasic, un alt rest de film umflat artificial până la rang de realitate.

Avem zilele astea cântecul de lebădă al unei etape. Cristalizat în felul ăsta după mult dat cu capul de pereţi şi nerecunoscut ca atare. Unde nici nu mai contează 'ce?', 'când?', 'unde?', 'cum?', 'de ce?'. Contează 'cine'-le . . . iar ăla sunt (surpriză!) eu! :) Dragă etapă dar încheiată.

Toate astea începute odată cu ploaia. Exact genul de eliberare pe care îl simţi în aer în primele minute ale ploii torenţiale - după adunat, adunat, adunat . . . la un moment dat se rup norii. Şi odată rupţi . . . aia e!

Metafora ploii e una frumoasă la mine, e de bine. Nu e pe modelul bacovian, cu mutregai şi putreziciune. Nu. Ruperea de nori e ca plânsul, urlatul şi toate celelalte modalităţi de defulare (mă rog, toate până la rezolvări gen copii de la Columbine).

N-am tras nici un fel de concluzii definitive. M-ar amuza teribil pretenţia existenţei lor când mai am secole de trăit. O să încurc lucrurile, o să mă arunc cu capul înainte, o să le amestesc, o să cred întâi în ce spun oamenii şi apoi în agende ascunse, o să amestec personalul cu profesionalul, o să bag latura emoţională în tot ce fac şi cu oricine aş face etc.. Încep să cred că toate astea nu sunt lecţii de învăţat şi piedici de depăşit ci 'Eu'. Sau or fi . . . habar nu am.

Am decis, cel puţin pentru o vreme, să schimb foaia când vorbesc/negociez/ mă cert eu cu mine:

a la petite fille que je etais et a celle que je suis encore souvent
devine
a la petite fille que je suis encore et a la jeune femme que je serais

şi, ce-ai mai făcut?

2008-09-11T12:50:00.002+02:00

Mă fâstâceşte întrebarea asta venită de la o persoană cu care nu m-am mai văzut de între 10 luni şi 2 ani. Nu ştiu niciodată ce să răspund.

Really. Cu excepţia răspunsurilor de genul 'm-am mutat în africa', 'm-am căsătorit', 'am născut', 'mi-am luat casă', 'I've joined the circus' . . . ce poţi să răspunzi?

Nu poţi să povesteşti detalii - "păi am fost în vamă în weekend cu X şi ne-am văzut cu Y şi am mâncat la restaurantul ăla mişto pe care l-am descoperit data trecută unde ne-am împrietenit cu Z" pentru că după atâta timp se cam pierd referinţele comune.

"Ce mai faci cu jobul?"
Nu poţi să începi cu povestea cu noul job şi de ce ai plecat de unde erai pentru că . . . (aici poate e doar problema mea) mi-e lene să povestesc un an între-o oră pentru a construi acel context fără de care rezolvarea finală nu are nici valoare nici savoare.

"Cum mai stai cu dragostea?"
Se înlocuieşte 'jobul' din paragraful de mai sus cu 'domnul' şi se susţine acelaşi raţionament.

Cu excepţia a câteva categorii în cazul cărora poţi să aluneci uşor de la 'ce-ai mai făcut?' la rememorări (colegi de liceu) sau la bârfe (foşti colegi de muncă) . . . chiar mă simt ciudat de ne-confortabilă câteodată la astfel de întâlniri.

just hell

2008-09-04T17:33:00.004+02:00

Azi e o zi din aia 'din iad' cum numai zilele care chiar sunt 'din iad' pot fi.

Zi din aia când nu vrei decât să ajungi acasă alegând astfel să spui 'stop!' zilei din iad.
Şi odată acasă nu vrei decât să faci un duş să o 'scoţi de pe tine' ca să poţi apoi să te scufunzi în orice realitate paralelă găseşti available pe primul site de torrente pe care intri . . .

Şi în drum spre casă îţi aduci aminte că astăzi a trecut tanti pe acolo şi că o să miroasă a flori şi o să fie lună . .

Ei bine, fix în ziua aia ţi se rupe cordonul de la duş distrugând toată curăţenia la care ai visat şi de care te-ai bucurat fix 7 minute. Ca să nu mai vorbim de cât de mult mi-a luat şi complicat a fost să termin mai sus amintitul duş.

Fix atunci dai peste oglinda care este nemontată în continuare după 7 luni de stat aici - oglindă care tot apare în posturile mele ca simbol al . . . nu ştiu ce simbolizează dar m-am săturat de ea - care se dezechilibrează şi cade peste tine. Noroc că sunt doar cu psihicul jos acum iar fizicul încă mai are reflexe şi putere că exact asta îmi trebuia . . . o oglindă spartă în mii cioburi taman în ziua de curăţenie.

Deci nu mai vreau nimic. M-am trezit descărcându-mă pe twitter şi mi-am dat seama că era foarte foarte trist.

Noroc că stau singură şi că am grijă să am întotdeauna vin în frigider.

La re-ve-de-re!

hell, yeah!

2008-09-04T12:01:00.003+02:00

În caz că v-aţi întrebat vreodată ce e 'sângeretele' ăla după care tot urlu cui vrea să mă asculte (mă rog, şi celor care nu vor) . . . graţie Silviei mi-am răsfăţat ochişorii după-amiaza asta :D

And I quote:
Sangerete prajit (crocant pe dinafara, moale pe dinauntru) cu piure de cartofi cu unt, spuma de mere si ceapa caramelizata.

Toate concertele şi toate biletele ieftine de avion nu sunt decisive pentru a mă hotărî să vin până acolo. Asta da! Congratulations, you know me oh too well! :x

CV-ul, the final frontier

2008-09-03T16:16:00.002+02:00

În loc să facem cursuri interminabile cu noţiuni şi skills-uri plasate undeva între realitatea de peste 10-15 ani sau pentru oameni care sunt recrutaţi direct CEOi la ieşirea din facultate . . . nu mai bine s-ar face în anul 2-3 un curs dedicat conceperii şi scrierii unui CV?

S-au adunat în ultima vreme multe discuţii pe tema asta venite din tot felul de zone iar 90% din CVurile (entry level sau close) pe care le-am văzut şi de care am auzit în ultima vreme sunt exemple perfecte de what NOT to do. Şi nu vrei ca ceea ce trimiţi în lume să îţi poarte mesajul să ajungă subiect de glumă pentru oamenii ăia pe care vrei să-i "mişti" cu el.

De la limbaj de lemn garnisit cu greşeli gramaticale şi limbă română care îmi aduce aminte de engleza din My Fair Lady, pretenţii din prima la salarii pe care nu ai cum să le primeşti nici într-o piaţă neaşezată şi în criză de oameni, la minciuni flagrante.

De ce este nevoie de convenţia că 'mediu' în dreptul unei limbi străine înseamnă 'începător' şi 'avansat' înseamnă 'mediu'. Nu putem să folosim cuvintele în sensul în care am hotărât acum sute de ani că le folosim?

Şi de ce e nevoie de linguşiri ? Foarte bine că asta ne învaţă la şcoală.
Fiţi umili şi docili dar nu uitaţi să cereţi 500 de euro ca entry level! Ca să ajungeţi oameni mari care curăţă şeful de scame aşteptând 'să-l facă pe fraier'!

Şi pozele.....Ooooo, Doamne...pozele! Aş vrea să pot face post separat pe tema asta, cu tot cu pictorial cu 'Aşa nuuuuuuuuuuu!'. Mă voi limita a spune că, dacă e genul de poză din cauza căreia se face mişto de tine pe Hi5 şi care candidează la postare pe piţipoanca.org sau la cocalari.com, nu o pune în CV!

Şi pe partea celalaltă, le văd pe sor'mea şi pe prietenele ei cărora deşi le-am cerut CV-uri expres şi cu un scop nu mi-au trimis pentru că le era ruşine că nu ştiu cum să-l facă şi ce să scrie fără să sune fals etc. etc. Criză de oameni pe piaţă şi copiii cu cap şi bun simţ nu "se văd" tocmai din cauza acestui bun simţ şi simţ al penibilului.

Şi dacă mai aud 'lasă-l dragă că are doar 20 şi ceva de ani' înnebunesc!

Nu este o scuză pentru a nu şti limba română. Exprimările bombastice le mai înţeleg după 12 ani de şcoală când dacă scriai orice altceva decât 'Eminescu este luceafărul literaturii româneşti' în teză luai 4. Când vine vorba de formă, orice învăţ are şi dezvăţ. Când vine vorba de fond . . poftiţi acasă cu burta pe DOOM (care, nu, nu e un joc de strategie online).

Nu au scuză poze cu sâni pe afară.

Nu au scuză privirile senine la interviu programat în timpul cursului de filosofie de la facultate în timp ce explici că eşti dornic să înveţi dar nu pe mai puţin de 600 de euro.

'20 şi ceva de ani' nu este o scuză pentru lipsa bunului simţ. Şi nu mă mai interesează că şcoala, că societatea, că părinţii, că comunismul, că anturajul. Bagi capul în lumea mare şi te adaptezi când vezi cum funcţionează . . . iar în faza asta nu e vorba de nimic mai mult decât de ceea ce prinzi la nivel intuitiv.

Şi scad aşteptările cu fiecare CV primit care e clar scris de fratele sugar al aplicantului. Chiar nu cred că cere nimeni marea cu sarea.

Cicloteque - 'e ca mersul pe bicicleta'

2008-09-01T10:56:00.005+02:00

În săptămânile cele câteva de înainte de vacanţă, când bucureştiul era gol şi cheful nul, am primit de la Nihasa o bicicletă Cicloteque.

Asta în condiţiile în care anul trecut în octombrie stăteam la cafea cu fetele pe Passeig de Gracia şi ne întrebam cât de complicat ar fi să aduci în Bucureşti sistemul de închiriat biciclete din Barcelona. Nu m-am mai bucurat de multă vreme atât de mult la lansarea unui proiect.

Revenind la cele trei zile pe două roţi:

Context meu: până la 15 ani în fiecare vară petreceam trei luni practic pe bicicletă non stop. De la 15 ani încolo nu am mai mers cu bicicleta deloc. Turns out că vorba aia cu 'e ca mersul pe bicicletă' chiar are rădăcini reale. A fost ca-n ultima zi (pentru că în prima zi, deşi nu mi-o mai aduc aminte, presupun că s-a lăsat cu nişte genunchi juliţi)!

Contextul ei: Ea a venit cu multe surate să facă Bucureştiul mai frumos şi pe noi ăştia de ne afundăm în betoane mai zâmbitori. Şi să nu mai scuipăm mizerii în atmosferă - deşi "pointul" ecologist pe care vrea să-l facă la mine e pe locul doi dupa bucuria de a redescoperi ceva cu atâta iz de copilărie.

Ce-am aflat?

1. Am tic deja la degetul mic de la mâna stângă care se ridică frenetic la fiecare curbă căutând semnalizatorul.

2. M-am holbat insistent în punctul ăla la 45 de grade de axa privirii aşteptându-mă să văd ce e în spate şi mirându-mă sincer că nu era nimic acolo care să-mi rupă câmpul vizual - aka oglinda retrovizoare.

3. Am avut mare noroc că mi-am adus aminte de lecţia Sandrei cu a nu se purta decolteuri pe bicicletă. Phewww! Oricum, oamenii nu-şi sau seama că dacă scot o mâna din maşină să ţi-o pună pe fund tu poţi să te sperii şi să ajungi sub maşina lor iar ei în închisoare.

4. În sâmbăta petrecută împreună mi-am îndeplinit primul gând pe care l-am avut când am văzut-o - am ieşit la piaţă dimineaţa devreme şi m-am întors cu legume proaspete şi flori de câmp în coşul de pe ghidon :P

5. Am uitat cum se amortizează şocurile. Motiv pentru care, dacă atunci când Arabela dă în gropi mă doare sufletul de ea, când am dat în gropi cu bicicleta m-a durut sincer şi cât se poate de real până mi-am adus aminte că în lipsa de suspensii încorporate . . . a se folosi genunchii :D

6. Foarte interesantă posibilitatea de a ieşi la bere seara şi a avea în acelaşi timp şi o modalitate rapidă şi necostisitoare de a ajunge acasă. Unde mai pui că nici nu te mai simţi la fel de vinovat pentru berile alea pe care le-ai folosit să drenezi pizza dacă dai un pic din picioare în drum spre casă.

7. A se nota că am avut mare noroc că stau pe traseul pistelor de biciclete - m-am plimbat de la Alba Iulia spre Unirii spre Eroilor într-o veselie.

8. Foarte tari Ioana şi Carmen de la Mai Mult Verde. Am avut o predare extrem de distractivă câtre Adrian.

Overall, aşa ca argumente obiective şi practice - te mişti mult mai repede iar satisfacţia de a fi încordat măcar un muşchi în ziua aia, în afară de ăla de la degetul mic responsabil cu semnalizatorul, este cât se poate de reală.

Ca argumente pur subiective, eu care sunt foarte "in touch" cu copilul din mine, jur că îmi venea să-mi fac codiţe şi că fac opturi pe trotuar în timp ce mă plimbam cu ea.

Plus că am văzut oraşul! Nu mi-a venit să cred de când nu am mai simţit o forfotă de seară pe un bulevard mare.

Şi ca informaţii practice - abonamentele se fac la centrul Cicloteque de la Facultatea de Drept, informaţii despre cum, când şi cât aveţi aici. Iar, ca detaliu care mie mi se pare foarte important - fiecare bicicletă vine cu lanţ (pentru a nu fi nevoie de a fi cărată pe scări 8 etaje) şi cronometru (ca să ştii câţi kilometri ai pedalat şi dacă ai mers 'ca vântul' sau 'ca gândul').

Iar cum deja nu mai sunt 800 de grade afară . . . . eu aştept să-mi revină curajul îndeajuns încât să mă sui cu laptopul în spate pe ea . . . şi o las pe Arabela să se mai odihnească în parcare, să-şi adune puterile pentru iarnă, când iar va trebui să urce munţii.

last published on aug 15

2008-09-01T10:43:00.003+02:00

Mda . . . lenea e cucoană mare. Deşi nu prea e lene . . . m-am ţinut departe de monstrul Qwerty (la mine, de fapt, e monstrul Qwertz).

Ce am învăţat vara asta:

1. Vacanţa va fi de acum încolo luată cu câteva zile libere acasă înainte de plecare şi câteva zile libere acasă la întoarcere - aşa chiar ai timp să faci toate lucrurile la care visezi când nu e vacanţă dar pe care nu pe faci pentru că în secunda doi de vacanţă te-ai suit în maşină sau avion şi ai plecat. Şi o prelungeşti până în ultima clipă posibilă, eventual oprindu-te la birou venind direct de la aeroport. No more!

2. Vacanţele de acum încolo se vor lua mai devreme de 15 august. Pentru că oricum nu mai eşti în stare să faci nimic odată începută luna august. Nici nu prea mai ai cu cine. Şi e doar o tărăgănare lentă a inevitabilului. Reversul medaliei fiind că întorcându-te pe 1 septembrie toată lumea e deja în ritm alert iar tu eşti forţat cu durere să intri direct în vârtej.

3. Dacă tot îmi fac sanie vara de câţiva ani buni (plătisem avansul la revelion înainte să ştiu unde plec în vară) am hotărât să încep să-mi fac şi car iarna. Vara viitoare - trei săptămâni pe plajă pustie în "cantonament" de kiteboarding/windsurfing. Un all inclusive de mare excepţie - adica echipament, instructor, un pat, 2 mese pe zi.

Ce regret de vara asta: N-am ajuns la muzică. Am sărit şi Nova Rock şi Rock im Park şi Frequency şi Szighet :(

Acum începe planificarea Barcelonei anuale de toamnă. Asta imediat după ce o să fiu din nou în stare să-mi iau o bere singură.

Asta fu! Aseară mi-am dat seama că nu mi-am mai pus ceasul să sune de nu mai ştiu când.

Azi dimineaţă în maşină cu iaurtul şi guerilla de dimineaţă mi-am dat seama că am reintrat în viaţă. Ceea ce e bine. Îmi place viaţa mea :)

Opera a ieşit în stradă

2008-09-01T10:35:00.000+02:00

Uite ceva ce făceam des în studenţie, asta cu activităţile cuturale mai departe de un film la Elvira Popescu, trăgând unii de alţii şi ajungând aproape întotdeauna spontan să ne luăm bilete cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Şi ştiu mulţi oameni în aceeaşi situaţie. După aia vine programul fix peste tine, vine maşina care anulează şansele de trece pe lângă teatru şi a zic 'Hmmm . . . interesant, hai să iau bilet!'.

Mult m-aş bucura în primul rând să mă urnesc eu mai des şi în al doilea rând să să urnească mai mulţi mai des. Sunt convinsă că dacă ar creşte attendance-ul în teatre şi opere cu 30-40%, audienţa trioului TVR 1, 2 şi Cultural cam cu tot atât - ne-ar fi cel puţin cu 15% overall mai bine - ar trebui să pun steluţă aici că datele se bazează pe estimări proprii şi nu au nicio bază ştiinţifică, nu? ;)

Oricum, asta e cu siguranţă una din soluţii - să dai de ele mai des, să îţi mai aducă aminte că există, să vină ele un pic mai spre tine.

Frumos.

Am aflat ulterior că loja şi scaunul anunţau un eveniment care a fost sâmbătă. E mai greu cu revenirea la realitate după vacanţă :)

C-aşa-mi vine câteodată

2008-08-15T12:26:00.003+03:00

Să mănânc nutella cu banane.

Să îmi cumpăr cel mai mare buchet de flori de câmp din florărie.

Să fac cadouri just becouse it's wednesday.

Să ies la cafea cu oameni necunoscuţi.

Să mă opresc la Mac în drum spre casă şi să mă porcesc.

Să scriu 10 pagini în stilou, pe hârtie.

Să ies vara, noaptea pe la 1-2 să mă plimb pe bulevard fără muzică în urechi.

Să mă hotărăsc astăzi că mâine plec.

Să mă hotărăsc acum că în 5 minute plec.

Să mă joc de-a şoarecele şi pisica cu un participant la trafic drăguţ.

Să nu ies 48 de ore legate din casă.

Să ies pe uşă la 15 minute după ce m-am trezit şi să nu mă mai întorc un weekend întreg.

Să conduc sportiv dimineaţa prin Bucureşti (oh da, vara se poate!).

Să dorm pe latul patului.

. . . and many many more!

Mi-ar lipsi o mână şi-un picior fără libertatea asta. Sau ar fi degeaba.
O să am grijă să nu uit să mi-o permit.

Fă cum simţi!

2008-08-15T12:06:00.000+03:00

Fă cum simţi!

E la mintea cocoşului, nu? Cel mai normal lucru din lume. Că până la urmă prima persoană din lumea căreia îi eşti datoare eşti chiar tu, nu?

Poanta e să ştii ce simţi. Sau de ce simţi. Ce e în spatele simţirii. Şi ce părere ai de motivele alea.

Sau poanta e că nu contează altceva decât să faci cum simţi, indiferent de toate de ce-urile şi cum-urile şi când-urile pe care ţi le poate scoate mintea la înaintare. Să nu mai sapi, să nu ridici covorul, să nu schimbi perspectiva etc. etc.

Bwahahahaha. Am nevoie de reset/ shut down/ uninstall & install again . . . varianta custom pentru advanced users de data asta . . . că am mai învăţat câteva 'life hack'-uri pe parcurs.

cuvinte potrivite

2008-08-14T14:51:00.003+03:00

Uite ceva în care eu chiar cred şi, totodată, una dintre temele pe care mă 'cert' cel mai des cu oamenii din jur :)

I have accepted that proofreading has been devalued almost out of existence. I mourn its passing, but clearly spelling, grammar and punctuation are not the details that our culture, and this industry, choose to fret over any more. As long as its close enough that you get the idea, that’s sufficient.
(...)
As everything continues to accelerate, one of the tradeoffs we seem to be making in the pursuit of immediacy, freshness and so forth, is the thoughtful, well-considered construction of our communications.

The idea itself, however germinally or sloppily expressed, has become more important than the most powerful or evocative articulation of the idea.

When we have an idea, the task is now to express the idea as quickly as we can, in the first passably acceptable way that we can find.

De aici.

Şi ce plăcere e să stai să lucrezi pe un text final de 4000 de caractere să-l aduci la 3000. E o jumătate de zi dar necesită un tip de atenţie şi joacă . . . mi-e dor să am de editat la modul ăsta.

Alunecând în limba vorbită . . . căutăm oameni în ultima vreme. Vin potenţiali candidaţi să ne ţină prezentări şi sesiuni de curs ca să-i vedem 'în acţiune'. Primul tip de feedback care-mi vine la evaluarea de după se referă la cât de articulat şi fluent foloseşte limba română.

Ştiu că stilul oral scuză multe. Departe de mine a avea pretenţia că nu-mi mai scapă vreo greşeală când încep să vorbesc cu 200 la oră. Dar nu cred că e aiurea că observ dezacorduri subtile, prepoziţii folosite aiurea şi confuzii de semantică.

Mai ales că odată ce te-a prins jocul ăsta . . . e unul dintre cele mai mişto. Cred că e inclusiv unul din motivele pentru care îmi place twitter. Că mă pune foarte des în situaţia de a lucra la potrivit cuvintele ca să mă încadrez în 140 de caractere.

Anyway . . . la orice discuţie pe tema limbii române şi a modului în care este folosită astăzi îmi vin în mine două versuri de la Paraziţii (care sunt un exemplu incredibil de ce rezultate poate da lucratul pe cuvinte):
- nu vorbim dar f**tem aceeaşi limbă
- ai grijă cum îţi pui p**ile în propoziţie, să nu te-njuri

Şi aşa, ca fapt divers pe final . . . lecţia cu Arghezi la şcoală, discuţia pe Cuvinte Potrivite şi ideea nouă cum că poezia e şi muncă, nu numai Dumnezeu care îţi pune mâna în cap şi tu începi să scuipi sonete . . . a fost printre primele momente în care am conştientizat lecţia cu muncitul care face diferenţa între ce se întâmplă cu toate talentele native de pe planetă.

divinitatea şi sângele albastru

2008-08-07T10:57:00.007+03:00

Pe voi nu vă enervează/zgârie la moral/revoltă ultima campanie de reduceri Plaza România? Aia cu fata cu mâinile împreunate întru rugăciune şi chipul luminat divin advertising Pure Sales la Plaza în nu ştiu ce perioadă?

Şi dacă tot suntem la subiectul ăsta . . . era acum câteva luni un mash pe clădirea Studio Martin de pe Ştefan cel Mare care făcea reclamă celui de-al 1008-lea proiect imobiliar din Bucureşti şi împrejurimi. Şi spunea el, mash-ul (din păcate nu-mi aduc aminte textul exact) ceva de genul: Cine zice că nobleţea nu se cumpără? Pe modelul, "ia-ţi o casă la noi şi instant sângele îţi va deveni albastru".

Şi îmi aduc aminte de o discuţie de pe blogului lui Dan Petre şi o discuţie de la el de pe blog la un moment dat care atingea aceea poveste frumoasă care zice că publicitatea are şi o funcţie educativă - de a arăta modele şi a stabili şi întări comportamentele şi normele social acceptabile.

Frumos, nu? În condiţiile astea te mai poţi supăra pe fetele care caută izbvirea pe coridoarele mall-ului? Aceea izbăvire dată de un domn care bea un Starbucks lângă merţan şi acum e prinţ de Colentina (sau Pantelimon, sau Rahova, sau Militari, nu discriminez când vine vorba de cartiere :)))?

Ce pot să spun? . . parafrazând campania Guerilla din ultima lună: S-a tâmpit poporul de când e cumpărătoru'!

mă lupt cu vara

2008-08-05T17:08:00.005+03:00

Cam aşa se rezumă relaţia mea cu miunatul anotimp în cauză.

M-am lămurit azi dimineaţă că singurele lucruri despre care pot spune cu mâna pe inimă că sunt îmbunătăţite odată cu lunile Cuptor, Gustar şi Răpciune (bleah) sunt dimineţile. Alea la cafea între muşcate pe terasă în Bucureşti şi alea venite peste tine după o noapte de vorbă lungă şi dans la mare.

În rest . . pârjol. Nu pot să dorm, nu pot să funcţionez, nu pot să mânânc, nu pot să stau locului că simt că mă topesc, nu pot să alerg şi să mă agit că sunt moleşită după primii 2 paşi. Şi uite aşa . . . e freeze total perioada asta pentru mine.

Eh . . . măcar acum pot să mă liniştesc parţial la gândul că am concediul stabilit. Panica maximă şi fundul butoiului l-am atins săptămâna trecută când m-am văzut în postura de a da avansul penru revelionul 08-09 când eu încă nu ştiam (nu că nu plătisem) unde plec în concediul de peste 10 zile. :)))) Cred că asta rezumă cumva şi poziţia mea faţă de cele două anotimpuri.

Şi înainte de însorita grecie şi însoritul hotel mic şi fără copii (yeeeeey!!!) am 4 zile de vacanţă de vară. Zile din alea interminabile, la ţară la bunici, citind sub păr, bând lapte de bivol şi culegând micul dejun direct din curte :D

Acum că mă gândesc, pe vremea aia trăiam numai pentru verile alea în curte lângă Olt. Ăla era apogeul. Ciudat . . .

Io când vă zic că ăsta este an de echilibrare . . . ;)

Surprise party!

2008-08-04T13:29:00.005+03:00

Weeeeeeee. Not just another surprise party!

Ai fi surprins cât de puţin îţi ia să-i faci o surpriză plăcută unui om oarecare. Şi cât de plăcut te poate surprinde pe tine acelaşi om.

Joi la Baraka se deschide seria de petreceri Multumeste.net cu un prim Theme Surprise Party. Fără costume sau stins lumina şi sărit de după canapele. Tema este să ne surprindem unii pe alţii cu fapte bune - fie că venim cu ele de acasă sau ne inspirăm pe moment. Ne exersăm împreună muşchiul responsabil cu atenţia la micile detalii care înseamnă mult.

Înscrieri aici: invita.ro

Negreşit ne vedem acolo ;)

E = ce vreau io!

2008-07-31T11:24:00.005+03:00

După cum twitteream mai devreme (mi se pare extrem de amuzant că 'spuneam' a fost înlocuit de 'twitteream') am ajuns la concluzia că a-mi îmbogăţi dimineţile cu mic dejunuri făcute de mine în casă şi cafele făcute de alţii la terasă ar duce la o calitate a vieţii overall îmbunătăţită cu aproximativ 15%.

Procent care pentru viaţa mea a cărei calitate eu oricum o percep în general la 99, 9% (eh, mai am şi eu scăpări) este cu adevărat fantastic şi neaşteptat. Încerc să-mi dau seama, totuşi, cum ar veni asta.

Adică matematiciana din mine urlă că un 'tot' înseamnă 100% şi aia e. Postulat, teoremă, lemă etc.

Oare dacă vin cu ceva minunat peste existentele 99, 9 procente . . . elementele care alcătuiau aceste procente înainte scad în importanţă?

După un algoritm de genul: a avea flori frumoase în casă 'valorează' 5%. Intră ochiurile cu bacon şi cafeaua între muşcate în peisaj şi acum florile valorează 1, 5% în ansamblu. Huh? Aşa o funcţiona?

Pe de-o parte bucuria de a-mi lua buchete imense de flori de câmp să troneze pe măsuţa mică din sufrageria-dormitor-living-dining-hobbyroom-homecinema-birou-lounge-dressing nu o simt diminuată.

Ceea ce înseamnă, păstrând algoritmul, că acel 100%, TOT-ul, se măreşte. Ca la salariu. Creşte salariul, florile te costă tot atât dar scad ca procent din cheltuieli.

Şi de fapt asta este concuzia spectaculoasă la care am ajuns astăzi împreună cu Arabela în drum spre birou după cafea . . . mi se măreşte mie de la an la an capacitatea asta de a produce fluturaşi în stomac şi a-mi atinge urechile cu colţul gurii (mi s-ar fi părut mult mai poetic să spun că "mi se măreşte organul cu care simt bucuria şi frumuseţea" dar am auzit că umblă mulţi nebuni pe internet şi nu aş vrea să ajungă aici pentru organ şi să fie dezamăgiţi de tematica generală a blogului :)) )

Deci 99, 9%, da? :)
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră . . .

poza de aici

să nu uit . . .

2008-07-29T10:49:00.004+03:00

Zilele astea:

- Fă friptura aia!
- Alege odată concediul ăla!
- Stai dreaptă!
- Mănâncă dimineaţa!
- Ascultă Hole!
- Schimbă-ţi buletinul!

una caldă, una şi mai caldă

2008-07-28T17:08:00.003+03:00

Astăzi am primit produse frumos mirositoare din alea de fetiţă ambalate cu floricele în loc de bile din alea de puf folosite la ambalat. Nice touch ;)

Duminică am prins primul răsărit în Bucureşti după foarte foarte mult timp.

Azi mi-am început ziua cu o cafea la soare şi un compliment foarte mişto.

Săptămâna asta se întoarce tanti din concediu. Foarte ciudat cum în 2 luni cu tanti am uitat că 6 luni m-am descurcat singură cu curăţenia în casă. Acum arată ca după război şi în loc să pun mâna să strâng cum am făcut de atâtea ori înainte . . . eu sunt paralizată şi plâng după tanti. Tantiiiiii!

Tocmai când decretasem că penseelutza drept cea mai înfloritoare floare dintre flori, penseelutza s-a orientat ea prin viaţă de a reuşit să înflorească şi mai tare. Să mor dacă mai înţeleg ceva. Tre să săpăm în capşorul ăla înflorit să vedem exact ce şi cum.

eu

2008-07-28T16:42:00.006+03:00

Ziceam că m-am apucat de făcut ordine prin foldere.

Am găsit acuş ceva din categoria eliberare prin scris dar la vremea aia prea aproape de prezent pt. publicare. Am zâmbit cu drag la mine pentru că am pus atunci pe hârtie. Să nu uit să fac asta întotdeauna.

La mine e în etape. Personalul cotidianul se eliberează prin blog. Momentele intime în new word document. Eu-l pe coala albă A4, în scris cursiv, caligrafic, terapeutic.

În ultimul an observ că a doua categorie are graniţe din ce în ce mai permeabile.
Amuzant să citeşti la luni după cu detaşare. Îmi confirmă multe şi mă bucură maxim.

So here goes . . . .copy/paste din new word document în blogger:

Deci mă conving din ce în ce mai puternic că toate avem în noi un pic de femeie 'din aia'. Din aia ale cărei reacţii fac deliciul poveştilor prietenilor noştri băieţi, aia de o arătăm cu degetul că e isterică şi nu înţelege şi urlă la chestii aberante. Un touch of 'aia'. Nu contează de unde vine şi ce declanşează tipul de comportament - îl avem cu toatele programat în gene.

Se pune numai problema să fie scos la suprafaţă de un anumit context. Prin poziţionarea la un anumit moment dat faţă de un anumit bărbat dat . . . observ că toate aveam acele porniri, de fapt, şi că e numai vorba să le scoată cineva din tine.

Ajung să mă lupt atât de tare să nu devin o din ‚aia’ . . . că ajung să mă chinui eu pe mine. Asta e de neiertat. Rahat!
Femeia care înţelege tot nu are decât un singur defect . . nu-i pasă.

Raţiunea şi a fi raţional e cea mai mare capcană când vine vorba de emoţional. Pentru că deşi de cele mai multe ori se iartă, rareori se uită ceva ce ai despicat în 14 şi psihanalizat la sânge.

Poate toţi avem nevoie de supapele noastre. Îmi trec nervii cu flirturi nesimţite . . . . cu personaje cu care tot flirtez nesimţit când mă enervează prezentul. Vă daţi seama cam cât de mult ajută asta, nu? :))) E fals, e capcană şi e termen foarte, foarte scurt.

Nu numai că nu ajută dar eu sunt şi un soi din ăla prost care se auto-crucifică după aia, nu de vinovăţie cât de slăbiciunea pe care o dezvăluie o astfel de soluţie.

Până şi acel ‚stai să văd de unde mi se trage mie înainte să dau cu parul’ e tot raţionalizare. Iar eu nu am cum să scap din chestia asta decât tot la modul extrem cum îmi place mie . . .adică alunecând cu totul în partea cealaltă - 0% raţional!

Să urlu de fiecare sfântă dată când simt nevoia. Şi să pornesc de acolo spre a cerne momentele în care nu e cazul. Că e mai uşor să te abţii de la a ţipa decât să îţi aminteşti că trebuia să ţipi când deja te-a luat frustrarea.

Obişnuinţa de a consuma lacom, rapid şi fără drept de apel tot ce apare şi îmi place creează următoarea dilemă: când sunt scoasă din rutina mea de consumator nu ştiu dacă senzaţiile care apar sunt realitate sau frustrarea tripului netrăit până la capăt conform obiceiului.

Şi uite aşa mă trezesc că, cu un pic mai puţin orgoliu, anumite situaţii nu ar fi prelungite nici jumate din cât le prelungeşte nevoia mea de a 'înţelege'.

Din cât le prelungeşte refuzul meu de a accepta că nu pot proiecta principiile mele asupra celor din jur pentru ca apoi să proiectez asupra lor scuzele pe care mi le-aş găsi mie.

best news

2008-07-28T12:15:00.002+03:00

Deci nu are cuuuuuum!

Alice în ţara minunilor, în regia lui Tim Burton, cu Johnny Deep în rolul Pălărierului Nebun!

. . . se va lăsa cu modificări în toate profilurile cu 'favourites'.

Via Alexandra apud. Mediafax

raportu'

2008-07-28T11:29:00.003+03:00

Nu am dispărut nicăieri. Vai ce mi-ar plăcea să motivez absenţa cu un concediu . . uuuf. Dar not, din păcate concediul este în continuare la aprox 3 săptămâni depărtare :(

Mintea mea nu poate nimic mai complicat decât organizat inbox şi foldere şi eu tot trag de ea să planifice. Bwahahaha . . . de parcă nu am învăţat deja că mintea mea mă face de fiecare dată.

Încerc să o mai păcălesc cu dimineţi în aer liber la terasă. Aiurea. Orice ai face tot ajungi la birou. Deşi contează că-ţi permiţi şi oferi tu ţie ora aia la început de zi.

Hai cu concediul ăla odată!

fata cu foarfeca

2008-07-22T15:58:00.004+03:00

Am avut o revelaţie sâmbătă. La tuns. Despre meseria de coafeză.

Că tot aud mii discuţii în ultima vreme despre cum e cu meseriile făcute din vocaţie sau din obligaţie sau din presiune etc. etc. Evident, pentru omul de la capătul serviciului pe care îl oferi, prima variantă este de preferat întotdeauna.

Ei bine, m-am dus la nimereală - ceea ce nu fac niciodată când e vorba de tuns. Şi am dat peste o fată draguţă, ţopăitoare, zâmbitoare care a început să se învârtă în jurul meu şi să taie şi să taie şi să taie.

Şi atunci mi-am dat seama . . .

A fi coafeză din vocaţie este ca şi cum te-ai juca toată viaţa cu păpuşile Barbie de la 12 ani.

Se uita fata aia la mine în timp ce mă tundea de parcă tocmai m-ar fi primit de ziua ei şi, de abia scoasă din cutie, proba toate hăinuţele venite în pachet cu mine.

Cu curiozitatea aia de copil care se joacă cu păpuşile. Cu grija faţă de jucăria nouă pe care ai primit-o în urma unei înţelegeri cu părinţii care implica mulţi de 10 la matematică.

Aşa-mi place când mă suprind oamenii pozitiv . . . :)

curăţenie

2008-07-22T12:50:00.003+03:00

Nu ştiu de ce sunt irascibilă în ultime vreme. De fapt, nu sunt irascibilă. Nu mai am chef de joculeţe proaste. M-am săturat de schimburi de replici ieftine şi pseudo-ironii. Nu mai am răbdare să mă prefac.

Nu mai am răbdare să mă uit la alţii cum fac pe proştii - nu mai am răbdare cu bunul meu simţ, a cărui primă reacţie este întotdeauna 'nu are cum să fie atât de nesimţită/ egoistă/ rea, sigur mi se pare mie'.

Paradoxal, lecţia aia mare a mea de învăţat, aia cu ego-ul care nu are graniţe . . . e încă ok că nu e gata învăţată. M-a scos din nişte chestii din care altfel nu cred că m-aş fi scos aşa uşor. Că raţiunea reacţionează la argumente raţionale iar eu la a găsi argumente să mă susţină sunt campioană. Orgoliul e altceva . . acolo doare rău! :))

Familia e familie, n-ai ce-i face.

N-am înţeles niciodată de ce aleargă oamenii după 'picture perfect'. Sau poate el există dar e la mine rana prea mare oricât aş 'înţelege'. Mda, şi asta cu iertarea e o mare lecţie la care va trebui să ajung la un moment dat.

Anyway . . ne pregătim de concediu, all's well ;)
An de curăţenie!

când începe să ţi se vorbească cu dvs. pe stradă

2008-07-17T18:58:00.006+03:00

De mult n-am mai avut o reacţie atât de puternică la o reclamă. Nu îmi vine în minte acum nimic la fel de emoţional şi curat şi de feel good. Totally made my day :)

Sper din tot sulfetul să se înţeleagă.

despre puterea maselor la nivel personal

2008-07-17T12:14:00.003+03:00

Junkymouse got me thinking azi dimineaţă.

Sunt de acord, toţi judecăm în termeni de cool/ uncool, hip/ passee şi toate dihotomiile din zona asta. Indiferent de obiectul judecăţii - să nu-mi spună cineva că nu pune etichete oamenilor de pe stradă în funcţie de cu ce sunt îmbrăcaţi, că ajunge ori în Tibet la fraţii lui spirituali ori la Bălăceanca.

Ce mă enervează, însă, pe mine este că de multe ori oamenii care chiar gustă şi apreciază anumite zone îşi strică plăcerile din cauza aşa-ziselor mase. Îşi rup un film mişto pentru că deja nu mai este destul de exclusivist.

Mi s-ar părea culmea să nu mai citesc Murakami pentru că e pe noptierele a 1000 de pipiţe cu aere de intelectuale care nu au citit altceva decât Coelho şi Murakami pentru că existau postere prin oraş şi erau endorsed de diverse celebrităţi autohtone.

Mi s-ar părea culmea să nu-mi mai iau tricouri de la Threadless pentru că deja sunt mai mult de 10 oameni în românia care au descoperit site-ul.

Mi s-ar părea culmea să nu mai ascult Sublime pentru că toată cocălarimea care a trecut cel puţin o dată prin Expirat ştie pe derost versurile de la Santeria şi What I got.

Să nu mă mai duc la munte cu boardul pentru că deja sunt mai mult de 100 de oameni care 'se dau'.

Să nu mă duc în concediu la hotel frumos cu greci sculptaţi care servesc mojito pe marginea piscinei ;) pentru că all inclusive-ul la 4 stele a devenit cea mai 'de masă' chestie în ultimii 3-4 ani.

Să nu văd concerte în România că e publicul 'de kkt' şi plin de 'români', să aştept să bat drumul până dumnezeu ştie unde ca să le văd printre 'austrieci', 'nemţi', belgieni'. Wtf?!? Dacă ajung la festivaluri în afară mă duc pentru plăcerea muzicii, exact aceeaşi plăcere care mă face să le văd şi aici.

Cum să susţii că iubeşti, adori şi nu poţi fără ceva dar să fie în stare o hoardă de 'neiniţiaţi' să-ţi strice plăcerea?

Am destule zone care mă fac unică şi sclipitoare . . . nu o să las nimic din mână doar pentru că au pus şi alţii mâna pe chestia aia. Nu se va transfera niciodată nimic de la ei la mine din simplul motivul că ajungem să consumăm aceeaşi chestie/ acelaşi obiect.

Nu mă intersează că 'ăia consumă fără să înţeleagă'.
I couldn't care less ce înţeleg ei, mă interesează ce înţeleg şi cum mă simt eu.

Junky, poate părea replică la postul tău :) Nu are nicio legătură, revolta nu e legată de ce ziceai tu acolo, aia e perfect valabil, doar că mi-a pornit nişte chestii pe care voiam să le ordonez şi scriu de multă vreme :)

organizare/ reorganizare

2008-07-16T12:18:00.002+03:00

Mi-am adus aminte de ce mă apuc rar de făcut ordine prin chestii - fie ele zdrăngănelele de acasă, haine, documente, foldere, mail-uri etc.

Monstruleţul obsesiv-compulsiv din mine - latent cea mai mare parte a timpului - la un semn deschisă-i calea şi se apropie de conştiinţă şi începe să creeze, creeze, creeze noi şi noi moduri de arhivare, organizare şi aranjare a itemilor dezordonaţi.

Şi uite aşa îmi ia o oră să mă hotărăsc care dintre multele sisteme potenţiale este cel mai drăguţ şi funcţional pentru a-mi organiza soşetele.

Apoi încă o oră pentru a decide cum să numesc un folder de categorie, după ce criterii să împart foldere de grad I, II şi III din interiorul lui şi ce titluri dau documentelor din ele pentru a fi cât mai uşor de frunzărit pentru mine dar şi pentru alţii.

Enter dulapul - aranjare cromatică sau pe itemi? pe sport vs. 'de fetiţă? pe tricouri vs. maiouri? pe bumbace vs. alte materiale pretenţioase?

Inboxul. Organizat pe senders îmi amestecă proiectele. Organizat pe proiecte îmi amestecă senderii plus că nu de puţine ori oamenii tratează 3-4 proiecte în acelaşi mail. Organizat pe firme iar nu funcţionează că pot să sunt chestii implică de la 2 la toate 5.

Şi uite aşa monstrului îi cresc ochi şi gură şi nas şi cum termin o chestie începe să bată din picior cu 'what's next?! what's next?!'

Dacă tot nu pot să scap mă gândesc măcar să îl las să-şi facă damblaua - îl simt că-l roade invidia la fiecare post al Mironei care a acceptat şi embraced această latură a ei şi, ca urmare, pare să fi dezvoltat o relaţie foarte echilibrată cu monstruleţul ei :)

everyday good

2008-07-15T14:09:00.004+03:00

Aseară am pornit de la nu mai ştiu ce şi am terminat prin a ne uita vreo oră la fotografii de la revelion, de la Barcelona, de la munte, din Cipru, din alte vacanţe etc.

Foarte frumos am avut grijă să ne construim vieţile. Iar amintirile au decurs în mod natural în acelaşi film frumos.

Asta aşa, ca penseu al meu pe care simţeam nevoia să-l notez şi să rămână undeva notat.

thriller

2008-07-15T13:40:00.003+03:00

A luat-o lumea razna! Am fugit, la revedere, v-am pupat. . . înapoi în globul meu de sticlă unde lucrurile sunt drepte şi clare cu mici fiţe şi abateri de la perfecţiune doar aşa, de condiment.

În afara globului meu de sticlă n-am mai văzut de nu mai ştiu când o faptă bună sau o responsabilitate asumată sau un gest frumos gratuit. Nimic. Dimpotrivă, aud numai poveşti de night of the living dead . . doar că e în miez de zi şi cu oameni care par colegi de specie până la cataclismul contrariu.

Numai laşi şi mişei, numai oameni trişti care nici tristeţea nu ştiu să şi-o ducă cu demintate şi adâncime ci se înrăiesc şi urâţesc din cauza ei.

Vreau în concediu unde să nu mai aibă cum să ajungă la mine povestiri din astea de zona crepusculară.

Încă un pic şi vine ziua mea . . . mai ştii, or fi toate astea pietre de încercare şi reality check că intru în al 25lea an de viaţă şi eu tot cred în oameni buni şi zâne.

Eh, oricum o să cred în oameni buni şi zâne. Îmi sunt mult prea prieteni ca să le neg existenţa ;)

logic

2008-07-14T18:12:00.004+03:00

Mi-e dor de scris. N-am mai apucat de prea mult bine, de prea multă activitate, de alergătură după 'a face' şi lipsă de chef de analiză a 'făcutului'.

M-am găsit recuperat după nişte ani de hoinărit pe câmpii. Fără ca hoinăreala să-i facă mai puţin valoroşi, mai puţin ai mei sau, cel mai important, mai puţin necesari.

Mă duce capul atât de bine încât îmi justific perfect şi fără pic de sincopă orice film sau stare aş vrea să-mi dau.

Şi îmi aduc aminte de opţionalele de debate în liceu unde odată cu tema primeai şi 'partea' pe care o susţineai - pro sau contra. Şi pe aia trebuia să o dezvolţi, pentru aia trebuia să cauţi argumente, pe aia trebuia să o susţii de parcă era munca ta de-o viaţă, chef d'oeuvre-ul tău. Hehe . . . cred că mi-am adus aminte de liceu că m-am văzut cu Teo la mare.

Sunt perfect acoperită de logică în tot ceea ce fac. Logica mea, subiectivă . . dar, totuşi, logică. Şi mă ţin cu dinţii de ea de parcă a oferit logica vreodată vreun fel de izbăvire. Mă ţin cu dinţii de ea din automatism. Pentru că de abia logica îţi ridică câteodată garduri şi îţi pune ziduri în faţă dacă e practicată aşa, fără discriminare.

Concluzia . . . . începem să învăţăm să discriminăm şi să ne comportăm ilogic atunci când aia e prima reacţie. Şi vom învăţa să fim ok cu chestia asta, da? :)

şi a mai trecut una . . .

2008-07-04T17:56:00.003+03:00

Gata! On my way to Best'Fest in câteva minute. Totul pregătit pentru luni - nu vreau nici picior de gând de muncă weekendul ăsta (nu că în general aş vrea dar găsesc ele, gândurile, picioruşe şi se strecoară).

Deci să cânte muzica!
. . . ceea ce vă doresc şi dumneavoastră

eu invit, tu inviţi, ei invită etc.

2008-07-02T17:18:00.011+03:00

Presenting . . . . un mai mare, mai frumos şi mai funcţional invita.ro

Ca să găseşti gaşcă pentru festivaluri! Şi dătător de încredere când vrei să mergi la nu ştiu ce eveniment şi ţi-e lehamite de momentul ăla în care intri, toate privirile pe tine şi tu nu ai către cine să dai din cap a 'bună ziua'.

Mie îmi place să am la îndemână bannere cu 'merg la' pentru fiecare eveniment la care mă duc, îmi place să ştiu lista de invitaţi şi confirmaţi înainte să ajung în locul cu pricina, şi e mai colorat şi prietenos decât un mail/sms cu 'hai să bem şi noi o bere diseară pe motoare'.

Pe mine mă găsiţi aici.

Later edit: a se consemna că am văzut că a scris şi mouse-ul despre asta după ce am postat, nu am plagiat titlul, e doar o chestiune de preferinţă comună pentru o anumită cadenţă a vorbei :)))